Ce este România: o ţară sau un trib? O ţară, spuneţi? Dar ce fel de ţară e aceea în care câteva sute de oameni, dintr-un sat doljean, nu-şi primesc pensiile timp de 18 ani pentru că un Ce este România: o ţară sau un trib? O ţară, spuneţi? Dar ce fel de ţară e aceea în care câteva sute de oameni, dintr-un sat doljean, nu-şi primesc pensiile timp de 18 ani pentru că un dobitoc a rătăcit nişte hârţoage în podul CAP-ului? Ce contează mai mult: dispariţia unor tabele sau faptul că unor oameni li se cuveneau niscaiva bani? Şi acum ce contează mai mult: aplicarea unei legi idioate sau faptul că acei oameni au dreptul să-şi recupereze paguba, chiar şi cu 18 ani întârziere?
Situaţia e suprarealistă şi poate fi comparată doar cu cea privind proprietăţile naţionalizate: ţi-am luat casa cu japca, m-am lăfăit în ea 50 de ani, iar acum, în loc să ţi-o înapoiez cu scuze şi capul plecat, tot eu fac pe nebunu’ şi nu mă dau dus din ea! Ca şi cum ţi-am făcut o favoare că te-am lăsat pe drumuri atâta amar de vreme.
Statul român este de o imbecilitate exemplară: recunoaşte că te-a jecmănit, dar nu vrea să facă reparaţia necesară. Ţi-a băgat mâna în buzunar, apoi produce legi care-i interzic să-ţi dea înapoi ce ţi se cuvine. Şi atunci, revin la întrebare: ce e România, ţară sau trib?
Poate că amploaiaţii aciuaţi sub pulpana statului nu au aflat încă: amărâţii aceia din Predeşti-Dolj sunt oameni, nu gândaci. Mulţi dintre ei s-au spetit trudind, până-n ‘89, pe tarlalele CAP-ului. Au fost pontaţi cu zile de muncă. Legea spune că li se cuvenea o pensie, dar banii n-au ajuns la ei niciodată. Şi dac-ar fi ajuns, ce-ar fi făcut cu ei? „Mi-aş fi făcut dantura, mamă, că nici de mâncat nu pot să mănânc”, explică o bătrânică.
Acum, sătenii trăiesc cu multă adrenalină: “Or găsi şi fişa mea? Şi dacă nu, eu ce-o să mă fac?” Unul, nea Mărin, e mai