ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ 26 OCTOMBRIE 1938

Ce parfum arhaic din Bucureştiul de altădată, cu boieri în caftane de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleştile peste poduri de lemn, ne aminteşte frumosul nume al Hanului cu tei!

Pe locul acesta din inima Capitalei s-a răsfăţat pe vremuri un han cu tei umbroşi, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la Biserica Zlătari, dăinuind până în vremurile noastre. Hanul cu Tei este un monument desuet al unei capitale care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerţul a cotropit de mult cartierul şi astfel Hanul cu Tei şi-a schimbat menirea, devenind şi el un umil supus al zeului Mercur.

Hanul cu Tei a avut vremurile lui de glorie, care au ţinut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie şi cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, printre magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin şi mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda şi de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite şi aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii, instalată aici. Pe acele vremuri, negustorii din Hanul cu Tei erau o elită închisă, unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât de mic, în curtea hanului se plăteau bani grei, sume ce par astăzi fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste prăvălii cu dever de milioane.

Astăzi aspectul Hanului cu Tei e neschimbat. Aceeaşi viaţă patriarhală de bazar turcesc, aceaşi molcomă prietenie domneşte între negustorii, care vând mai toţi mărfuri identice.

Mai la faţă, stau pânzarii, alături postăvarii şi marchitanii, amestecaţi unul ici, unul colea, la întâmplare. Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace, o linişte care prevesteşte agonia. Mărfurile stau ca şi înainte, expuse pe tarabe de le