DELICIU • PARFUM PENTRU GURMANZI
Născut în Strasbourgul plin de fascinaţia stilului gotic, Thierry Mugler, cel al cărui motto este "măsura mea e nemăsuratul", a creat în lumea parfumurilor un spaţiu olfactiv situat sub semnul supranaturalului. Angel, primul său parfum, creat în 1982, a dat startul acestei feerii a aromelor.
Stele magice, lumină, alchimie, piatra filozofală, prinţese fascinante sunt expresia vizuală a unei lumi dominate de esenţe orientale ca în "O mie şi una de nopţi". Angel este primul parfum oriental gurmand creat vreodată. Cocktailul olfactiv apetisant e "închis" într-o stea, simbolul complex al Casei de parfumuri Mugler: "Semnul magic al stelei păzeşte tandreţea copilăriei şi senzualitatea explozivă. Nucleul parfumului e reprezentat de nota de patchuli învăluită în straturi dulci de vanilie şi caramel şi aerate de o iasomie transparentă cu un suflu lejer de lăcrămioare metalice. În acest univers plutesc comete de coacăze şi fructul pasiunii, meteoriţi de nucşoară şi de cardamom. Calea Lactee devine un univers gurmand, în care este cristalizată tandreţea copilăriei din fiecare femeie. O armă fatală servită sub forma unei turte dulci în formă de stea", spune parfumierul român trăitor la Paris Octavian Sever Coifan. Cu Angel, "Femeia devine eroină într-un univers cu personaje mitice şi simboluri celeste, îngeri de lumină sau îngeri ai tenebrelor", continuă Coifan.
"Succesul acestui parfum nu a venit imediat şi au trebuit câţiva ani şi multă încredere pentru a seduce publicul cu notele sale speciale." Acum însă parfumul tinde să devină un clasic al liniei sale, iar trecerea timpului dă naştere unor evoluţii surprinzătoare: "El există chiar sub o formă inedită, «la part des anges», în care, asemenea cognacului, parfumul a fost maturat în lemn special care i-a împărtăşit aroma", ne-a declarat parfumierul.
@N