Cariile dentare reprezintă cele mai răspândite afecţiuni buco-dentare. Netratate în timp util, pot duce la pierderea dinţilor afectaţi, dar şi la alte complicaţii. În general, cariile dentare reprezintă principalele cauze de pierdere a dinţilor, explică specialiştii Uniunii Franceze pentru Sanatatea Buco-Dentară (UFSBD). Mediul acid din cavitatea bucală demineralizează smalţul dentar şi favorizează astfel apariţia cariilor.
Anumite alimente sunt cariogene (băuturile răcoritoare, cola, ketchup, sucurile de fructe), dar şi dulciurile care stimulează dezvoltarea bacteriilor din flora bucală. O peliculă clară, aderentă, numită placă dentară bacteriană, se formează pe dinţi şi pe gingii. Acţiunea acizilor apare de regulă la 20-30 de minute după mese, dacă dinţii nu sunt curăţaţi.
Cu cât mai mult timp alimentele dulci rămân pe dinţi, cu atât bacteriile produc mai mulţi acizi.
Acizii produşi de aceste bacterii atacă la rândul lor smalţul dinţilor. Ele produc acid care atacă stratul mineral al dintelui (smalţul). Dintele are un strat exterior (smalţ), unul mijlociu (dentina), iar în centru se găseşte pulpa dentară. Cu cât mai multe straturi sunt afectate de carie, cu atât daunele sunt mai importante.
Caria se formează atunci când capacitatea de apărare a dintelui este depăşită de “atacul” acizilor. Apariţia cariei este determinată atât de structura dintelui, dar şi de dificultatea curăţării şi autocurăţării (prin masticaţie şi flux salivar) acestor suprafeţe. Cariile încep în smalţ (stratul extern al dintelui) printr-un orificiu mic şi se continuă în interior, în dentină, afectând din ce în ce mai mult structura dentară, până când unul din pereţii dintelui nu mai are susţinere şi se rupe. Leziunea porneşte din smalţ (stratul dur, extern al dintelui).
Dinţi sensibili?
Netratată în timp util, caria