BU HU HU… • VIN SPIRITELE!

Noaptea de Halloween, o noapte magică, despre care celţii credeau, undeva în jurul anului 800 î.Hr., că nu făcea parte din an. O noapte magică, la graniţa dintre vară şi iarnă, dintre Anul Nou şi Anul Vechi, şi, în egală măsură, dintre cele două lumi: a viilor şi a morţilor.

La acel moment, pentru ei existau numai două anotimpuri: vara şi iarna, iar Anul Nou începea la 1 noiembrie. În ajun avea loc festivalul sfârşitului verii, Samhain, după numele celei mai temute zeităţi a religiei druidice practicate de celţi. Zeul Samhain era cunoscut şi ca "stăpân al întunericului". Druizii credeau că la 31 octombrie graniţa dintre lumea morţilor şi cea a viilor este extrem de subţire, pragul dintre cele două lumi fiind "păzit" de creaturi fioroase. Se spune că spiritele încercau să "prindă" un om, dar adesea se mulţumeau şi cu un animal, în special o pisică neagră, şi astăzi un simbol al Halloweenului.

OBICEIURI. Un vechi obicei al sărbătorii era strângerea lemnelor pentru aprinderea unor ruguri sacre, pe vârfurile dealurilor, tot în onoarea zeilor. În acea seară, celţii se adunau, având grijă să stingă focurile din vetre, astfel încât casele lor să fie reci şi neprimitoare, pentru a nu tenta duhurile să se ascundă înăutru. După ceremonia religioasă, oamenii luau cărbuni pentru a-şi lumina drumul, dar şi pentru a aprinde un nou foc sfânt în vatră. Cărbunele era cărat într-un nap scobit. De teamă să nu îi "captureze" spiritele rătăcitoare, celţii se îmbrăcau în costume înfricoşătoare şi ciopleau mutre rânjite pe "suportul" pentru cărbune. Această tradiţie a rezistat şi după apariţia creştinismului, spre nemulţumirea mai-marilor bisericii. Actuala ei denumire provine de la All Hallows’ Eve, care însemna, în engleza veche, "ajunul zilei tuturor sfinţilor".

POVESTEA FELINARULUI-DOVLEAC. Imi