Ce rost are distorsionarea unui simplu episod de viaţă sportivă?

„Catania lui Dică a făcut egal la Siena lui Codrea şi Moţi.” Aşa sună ştirea, prezentată – cu sau fără joc şăgalnic de sprâncene, cu sau fără gropiţe în obraji, cu sau fără poticneli prompteristice – de crainicele de la Sport.ro şi GSPTV. Umflăm pieptul, admirăm isprava şi privim mândri peste lume: românaşii noştri sunt la înălţime pretutindeni. Imediat după aceea, realitatea atenuează entuziasmul, căci crainicele rostesc, uşor întristate, continuarea: „La Catania Dică n-a fost nici măcar rezervă, iar la Siena Moţi a intrat în ultimele zece minute”. Dar atunci – te întrebi pe bună dreptate – de ce e Catania „a lui Dică” şi Siena „a lui Moţi”? Ce rost are distorsionarea unui simplu episod de viaţă sportivă? De unde şi până unde această poftă năprasnică de-a pune etichete false?

Există mai multe răspunsuri, dintre care se impun două. Primul împinge în faţă eterna marotă a audienţei – cu alte cuvinte, nevoia producătorilor de ştiri de-a avea un public captiv, care să aştepte întruna veşti despre „ai noştri”. Pe logica asta, „Catania a făcut egal” e o ştire fără miză, pe când „Catania lui Dică a făcut egal” se plasează la intersecţia dintre evenimentul epocal şi bomba de presă. Brevetat de Pro TV, acest tip de cârlig pentru public a fost preluat de toate buletinele sportive, chiar dacă folosirea lui pune între paranteze adevărul (în fond, Dică n-a jucat, iar Moţi a avut doar zece minute pe teren).

Al doilea răspuns vizează o anume fudulie care ne obligă să se simţim mai importanţi decât suntem. Există chiar o expresie care defineşte capacitatea de-a te crede indispensabil când de fapt ai un contur public minor: „musca la arat”. Exploatarea acestei mândrii care uneori nu se sprijină pe nimic, precum şi neputinţa de-a ne pune în bagaj simţul ridicolului ne plasează în infe