Populiştii n-au soluţii, dar au certitudini. Ei repară nedreptăţi istorice, ei fac dreptate celor obidiţi. Dintre toţi cei care au contribuit cu voie sau fără voie la adoptarea legii de mărire cu 50% a salariilor profesorilor, cei mai surprinşi de acest deznodământ au fost liderii de sindicat din învăţământ. Nu se aşteptau la aşa ceva. Discuţiile porniseră de la 9%. Sindicatele sperau ca, în contextul electoral, să mai obţină câteva puncte în plus: 15% ar fi fost acceptabil, la 20 % s-ar fi bătut palma cu pupături. Dar gradul de populism al tuturor partidelor parlamentare a depăşit orice închipuire. S-a votat în unanimitate majorarea de 50%. Indiferent care va fi decizia Guvernului, înspăimântătoare este inconştienţa cu care clasa politică tratează problemele grave ale ţării. Goana după voturi a eliminat abordările raţionale divizând încă o dată societatea şi, bineînţeles, electoratul între cei care „se bat” pentru salariile profesorilor şi cei care se opun acestei măsuri. „Sunt bani”, spun unii. „Distrugeţi economia naţională”, zic ceilalţi. Dar toţi au convingeri definitive, ştiu ei, n-au nevoie de calcule, de evaluări, de prognoze. Parcă nici în 1990, când ni se spunea că vin moşierii să ne pună botniţe, nu s-a dus o politică electorală atât de desprinsă de realităţi.

Populiştii n-au soluţii, dar au certitudini. Ei repară nedreptăţi istorice, ei fac dreptate celor obidiţi, ei lucrează cu emoţiile, nu cu raţiunea publicului votant. Campaniile electorale au fost dintotdeauna marile baluri ale populiştilor. La noi, balul este neîntrerupt de la precedentele alegeri. Am traversat tot acest timp în campanie electorală. Dacă n-am mai vrut-o, ni s-a băgat pe gât. Poate cineva să enumere scandalurile acestor ani? Ar lua prea mult timp. Şi apoi, la ce bun? Se vor găsi alte şi alte scandaluri care să ţină publicul cu ochii cât cepele într-o încercare disperată