Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FNT - Spaţiu puţin pentru un festival mare

Publicat in Jurnalul, marți 28 octombrie 2008 ·

Amploarea pe care o are Festivalul Naţional de Teatru (FNT) din acest an, desfăşurat între 1 şi 10 noiembrie, i-a determinat pe organizatori să declare că Bucureştiul duce lipsă de săli cu o "geometrie variabilă". Nu întotdeauna poţi aduce o producţie deosebită, întrucât nu permite scena, din punct de vedere al structurii acesteia.

La conferinţa de presă prilejuită de cea de-a XVIII-a ediţie a FNT, care a avut loc ieri la UNITER, preşedintele acestei uniuni şi directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), Ion Caramitru, s-a arătat încrezător că în trei-patru ani principala scenă a ţării va dispune de spaţiile necesare tuturor genurilor de spectacol. Asta după ce se va reface întreaga clădire a TNB, unde vor fi mai multe săli; după ce Opereta se va muta în spaţiul propriu, la Sala Omnia. Atunci va exista şi altă dotare scenică, una mai performantă. Spaţiul de care va dispune în cele din urmă TNB va permite găzduirea în totalitate a Festivalului Naţional. Deocamdată, termenele de începere a lucrărilor de reconstrucţie şi refacere a clădirilor au fost decalate, pentru 2009.

Gamă largă

Festivalul Naţional de Teatru prezintă la actuala ediţie spectacole care acoperă o gamă largă de teme, permiţând întâlniri ale publicului cu teatrul creatorilor din România, dar şi cu cel al unor mari nume, la ora actuală, în spaţiul european. Înscrierea FNT în agenda festivalurilor europene obligă organizatorul – Uniunea Teatrală din România – să aibă orgolii şi ambiţii tot mai mari. Cu atât mai mult cu cât îşi anunţă prezenţa la manifestare tot mai multă lume – invitaţi din străinătate, care să poată selecta spectacole româneşti pentru evenimentele teatrale din ţările pe care le reprezintă. La ediţia 2008 a FNT au răspuns invitaţiei 40 de manageri, directori de festivaluri, critici din lume.

La numărul mare de spectacole româneşti g

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 14 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°