Emisiunea cu ştiri din viaţa vedetelor din România revine la Kanal D începând cu 8 noiembrie. Tânăra prezentatoare povesteşte despre schimbările din acest nou sezon al emisiunii „Bulevard” şi despre cine este „cocoşul” în relaţia ei de dragoste. Pentru Ilinca, emisiunea este aproape „nouă”, cu „rubrici inedite şi invitaţi, cu exclusivităţi şi premiere, cu analize şi ştiri proaspete toate, însă, sub binecunoscuta marcă «Bulevard»”, spune prezentatoarea.
Una din schimbările importante se referă la mărirea echipei de reporteri de teren. „În fiecare ediţie ne vom da întâlnire cu câte o vedetă într-un context în care aceasta se simte familiar: la cafeneaua preferată, la sala de fitness, în propria bucătărie sau în grădină, undeva unde vedetei respective îi place foarte mult să-şi petreacă timpul, însă publicul nu a apucat să afle”, detaliază vedeta Kanal D.
De asemenea, vedetele implicate în scandaluri mediatice şi presa care scrie despre ele vor avea ocazia să îşi spună propria versiune a poveştii mediatizate. „Vrem ca fanii să ştie adevărul despre vedetele pe care le iubesc, să fim obiectivi, să nu ţinem partea nimănui, doar să expunem adevărul”, spune Ilinca despre noua filozofie a emisiunii.
Interviu cu Maia Morgenstern
Dacă ar putea să aleagă orice vedetă căreia să îi ia interviu, Ilinca ar alege-o pe Maia Morgenstern. „O respect enorm pentru munca ei, o admir şi consider că este un model demn de urmat”, îşi motivează vedeta alegerea.
Pentru că se află încă la început de drum, Ilinca încearcă să înveţe cât mai multe. „Particip la şedinţele de redacţie unde se stabilesc evenimentele, invitaţii, îmi pregătesc singură rubrica de invitaţi din studio şi interviul cu vedeta pe teren, merg să vizionez materialele înainte de a fi difuzate pe post. Mi-ar plăcea să mă implic şi mai mult, însă o iau treptat