• Romania ar putea fi inclusa in programul Visa Waiver in urmatoarele cateva luni
Romania, alaturi de Bulgaria, Polonia, Cipru, Grecia si Malta, ar putea fi inclusa in programul Visa Waiver in urmatoarele cateva luni, a declarat secretarul american pentru Securitate Interna, Michael Chertoff, citat de cotidianul Financial Times, in editia electronica.
Chertoff a facut aceste declaratii inaintea unui turneu pe care urmeaza sa il efectueze in Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania si Slovacia, state europene care, alaturi de Coreea de Sud, s-au alaturat programului Visa Waiver. Decizia de a permite cetatenilor acestor state sa calatoreasca in Statele Unite fara vize a redus o parte din tensiunile transatlantice, scrie publicatia britanica. Statele Unite nu au aprobat insa participarea Greciei la acest program, o serie de voci sustinand ca Washingtonul pedepseste astfel Atena pentru decizia de a bloca eforturile Macedoniei de aderare la NATO. Chertoff a calificat insa aceste speculatii drept prostii, subliniind ca Grecia se va alatura programului imediat ce va semna acordurile necesare. "Nu au fost pregatiti sa le semneze sau incearca sa negocieze schimbarea lor, dar nu vom crea standarde separate pentru fiecare tara", a adaugat oficialul american. Acesta a subliniat ca se asteapta ca celelalte tari care depun eforturi pentru aderarea la programul Visa Waiver, Romania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Malta si Polonia, sa fie acceptate in urmatoarele cateva luni.
• Romania ar putea fi inclusa in programul Visa Waiver in urmatoarele cateva luni
Romania, alaturi de Bulgaria, Polonia, Cipru, Grecia si Malta, ar putea fi inclusa in programul Visa Waiver in urmatoarele cateva luni, a declarat secretarul american pentru Securitate Interna, Michael Chertoff, citat de cotidianul Financial Times, in e