S-a dus spre celălalt tărâm Dina Cocea, cea supranumită regină a teatrului românesc, acum “aureolată nemuritor”, vorba criticului. Se va odihni pe veci, la Bellu, alături de cei mai dragi oameni – mama, bunicul, sora Tanţi.
Ultimele cinci zile s-a aflat internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca. “A fost îngrijită excepţional, doctorii făcând minuni, dar nu s-a putut mai mult”, ne-a mărturisit muzicologul Ana Toboşaru, prietena cea mai apropiată a actriţei, care i-a fost alături ani de zile, împreună cu soţul său, teatrologul şi profesorul universitar Ion Toboşaru. S-a stins luni seara, ora 21:00, la Terapie Intensivă. “A murit cu creierul computer, adică foarte lucidă. Şi-a luat rămas bun de la mine cu ochii, căci era conectată la aparate şi nu putea vorbi”, a spus Ana Toboşaru, profund marcată de acest ultim contact cu Dina Cocea.
CASA VEŞNICIEIPentru că teatrul i-a fost casa şi viaţa,trupul neînsufleţit al Dina Cocea va fi depus în holul Naţionalului bucureştean. Publicul poate participa la acest ultim “spectacol” mâine, între 9:00 şi 13:00 (ora când va fi oficiată şi slujba religioasă). După aceea, cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Bellu.
Locul de veci îi va fi la figura 100, lângă sora sa, actriţa Tanţi Cocea, bunicul său, scriitorul Constantin Mille, şi mama sa, Florica Mille.
DEPLÂNGERE ÎN INTIMITATEMarii actori care au cunoscut-o fie pe scenă, fie la facultate, unde a cultivat dragostea de scenă, o deplâng, sunt trişti. Asaltat de presă, pentru a-i cere un gând la plecarea în eternitate a fostei sale colege, cu care a jucat alături în diverse spectacole, înfiinţând şi un teatru împreună, Radu Beligan a tăcut, preferând să-şi consume “durerea în intimitate”.
Doi foşti studenţi, azi monştri sacri – Gheorghe Dinică şi Marin Moraru – au iubit-o şi invocat-o mereu. La plecarea pro