Toma PAVEL Gîndirea romanului Editura Humanitas, 2008, Bucureşti, 464 p. Bergson percepea schimbarea ca pe o serie de mişcări ce formează o linie în timp, ceea ce asigură continuitatea indivizibilă a mişcării. La fel ne putem reprezenta evoluţia romanului, în termeni de continuitate şi de succesiune, indivizibilitatea dintre prezent şi trecut avînd la bază, paradoxal, tocmai schimbarea. Conceptul de schimbare a stat la originea tuturor istoriilor literare, această schimbare surprinzînd mai mult elemente ce ţin de exterioritate, cum ar fi natura speciilor romaneşti, tehnicile romaneşti sau contextul social al romanului, şi mai puţin elementele de interioritate. Extrapolînd, am putea vorbi despre un eu fals, exterior, cantitativ şi despre un eu autentic, lăuntric, calitativ al romanului. Această logică internă a devenirii este una dintre premisele volumului Gîndirea romanului, semnat de Toma Pavel, apărut în 2003 la Gallimard şi tradus anul acesta la noi de Mihaela Mancaş, în care autorul propune o altfel de istorie a acestui gen, lectura „însufleţită“ a prozei opunîndu-se abordării formaliste cu care autorul a debutat în critica şi teoria literară. Toma Pavel reprezintă cazul fericit al unui intelectual român plecat din ţară în timpul regimului comunist (1969), devenind o personalitate pe plan universal în domeniul pe care îl reprezintă, actualmente fiind profesor de literatură franceză şi comparată la Universitatea din Chicago, după ce a predat (ca profesor titular sau invitat) la prestigioase alte universităţi din Europa şi din Canada – Princeton, California, Santa Cruz, Ottawa, Collège de France, Sorbonne, Harvard, Amsterdam. „Elanul vital“ şi lectura în palimpsest a romanului Toma Pavel percepe evoluţia romanului ca pe un „dialog secular dintre reprezentarea idealizată a existenţei umane şi cea a dificultăţii de a ne măsura cu acest ideal. Istoria romanulu