Pus în gardă de sosirea unor noi acţionari, Vasile Turcu iese la atac. Sursa: Octavian CocoloşSursa: Agerpres
1 /.
Dinamo - Steaua, derby-ul de tradiţie al fotbalului românesc, bate la uşă. Meciul de sâmbătă (ora 21.00, în direct pe Antena 1) prinde cele două echipe în ape deloc limpezi. Dacă la Steaua s-a schimbat antrenorul, în schimb, la Dinamo, acţionariatul este „ameninţat“ de un „new-entry“.
Este vorba de Ionuţ Negoiţă, afacerist care, împreună cu fratele său, a urcat anul acesta până pe locul 18 în topul celor mai bogaţi români, realizat de „Capital“.
Posibila venire a lui Negoiţă îl pune în gardă pe Vasile Turcu, de care Nicolae Badea, colegul său din acţionariat, ar vrea să scape cât mai repede cu putinţă. „Negoiţă ăsta vrea să-şi facă acum campanie electorală pe cârca lui Dinamo! Noi nu dăm echipa la acţionari de paie! Cu Badea nu sunt certat, dar sunt un om care spune verde în faţă şi câteodată nu ne potrivim la viziuni“, s-a revoltat Turcu. Acesta i-a asigurat pe dinamovişti că nu vrea să se retragă, dar, dacă ar fi dat afară, n-ar mai gravita în jurul fotbalului: „Sunt prea bătrân ca să o iau de la capăt!“.
Referitor la meciul de sâmbătă, din Ştefan cel Mare, Turcu spune că Steaua este o echipă de temut chiar şi în condiţiile schimbării de antrenor pe ultima sută de metri: „Steaua are fotbalişti care pot juca şi fără antrenor. Singura diferenţă o reprezintă ambiţia. Iar noi suntem mai motivaţi să câştigăm“, ne-a declarat Vasile Turcu.
Vasile Turcu, finanţator la Dinamo:"Gigi Becali nu se supără pe mine dacă îl înving, pentru că e prietenul meu. Am o pasiune pentru Dinamo, aşa cum are şi el pentru Steaua. Sunt dinamovist de copil. În anii ’60, veneam din Rahova pe jos până la stadionul Dinamo. Mai târziu, m-am mutat în Floreasca şi mi-a fost mai uşor."
INTERVIU
@N_