Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Obamania" cuprinde planeta

Publicat in Romania Libera, vineri 31 octombrie 2008 ·

» Lumea este lovita de "Obamania". Popularitatea candidatului democrat la Casa Alba, Barack Obama, care il devanseaza pe rivalul sau republican, John McCain, in sondajele planetare, se datoreaza mai mult fantasmelor decat cunoasterii cu adevarat a ideilor sale.

Barack Obama este candidatul preferat pentru 42% din cetatenii lumii, in timp ce doar 12% ar vota pentru rivalul sau, John McCain, daca ar avea posibilitatea, arata un vast studiu al BBC efectuat in 22 de state pe un esantion 22.500 de persoane.

In Europa, primul candidat de culoare susceptibil de a deveni presedintele SUA este foarte popular, cu peste 80% de opinii favorabile in Franta si Germania. Pentru experti insa, exista un decalaj enorm intre imaginea pe care o proiecteaza democratul si realitatea programului sau.

In SUA, ca si in Europa, Obama apare ca cel ce poate aduce schimbarea, numai ca in doua mari dosare, ca economia sau politica externa, nu se asteapta un viraj de 180 grade. Max Wolff, profesor la Universitatea New School din New York, arata ca in echipa democratului Obama exista colistierul Joe Biden, "unul dintre artizanii invaziei in Irak" in 2003, sau Zbigniew Brzezinski, ex-consilier pentru securitate al lui Jimmy Carter, "considerat ca a contribuit la crearea talibanilor".

Pentru Julien Vaisse, cercetator francez la Brooking Institution din Washington, trebuie analizat proiectul politic, social si economic al lui Obama in perspectiva americana. "Democratii sunt mult mai apropiati de republicani decat de europeni. Nu spun ca nu este omul pe care il credem, ci doar ca fascinatia pe care o exercita, charisma similara cu cea a lui Bill Clinton au facut ca europenii sa uite ca este american." Vaisse arata ca, dincolo de cateva efecte de anunt, Obama este "un corp plastic nediferentiat", voit vag in ce priveste intentiile sale. "O tactica pentru a reun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut. Hezbollah nu confirmă moartea, ci pierderea contactului. Şeful armatei israeliene ameninţă să ”atingă” pe oricine ameninţă Israelul

News.ro acum 26 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. ”Hassan Nasrallah

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum o ora
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum 44 minute
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 41 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum 2 ore
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 5 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°