Gheorghe Davidescu, ambasadorul Romaniei la Moscova, a informat Ministerul Afacerilor Externe, la 18 ianuarie 1940, prin telegrama nr. 204/ 3133, ca a avut o intrevedere cu Viaceslav Molotov, ministrul de externe sovietic.
Molotov i-a promis diplomatului roman ca solicitarea sa, ca sovieticii sa-si desemneze un reprezentant la Bucuresti, avea sa fie propusa Consiliului Comisarilor Poporului. Dincolo de aceasta promisiune, Molotov l-a indus in eroare pe Gh. Davidescu in momentul in care a afirmat ca statul roman nu era strain de disparitia lui Butenko, insarcinatul cu afaceri al URSS la Bucuresti.
O problema despre care Davidescu nu a fost informat sau pe care nu a vrut sa o cunoasca in amanunt. Suficient ca Molotov sa-l trimita la plimbare. In acest context, G. Gafencu i-a cerut lui Davidescu sa ii solicite lui Molotov o noua audienta, la 4 aprilie 1940, si sa-l informeze despre cazul Butenko: "Am fost insarcinat sa va comunic intreaga surprindere a Guvernului roman pricinuita de versiunea in expunerea din fata Sovietului Suprem, precum si de cuvintele intrebuintate in aceasta chestiune (...) Atitudinea corecta a autoritatilor noastre a fost in chip neindoielnic stabilita. Guvernul roman ramane deci ferm convins ca nu i se poate atribui nici o vina, chestiunea Butenko fiind lamurita in toate amanuntele ei".
La o prima vedere s-ar parea ca Siguranta Romana i-a facut felul lui Butenko. Dar nu a fost asa... Problema a fost lamurita de N.P. Comnen, ambasadorul Romaniei la Vatican, care, in momentul incidentului Butenko, a fost ministru de externe. Astfel, sovieticii au reclamat statului roman, in 1938, disparitia insarcinatului cu afaceri pe care il aveau la Bucuresti. Ancheta a fost condusa de comisarul sovietic Alexandrevski, trimis special de la Moscova. In cele din urma, autoritatile romane au fost cele care l-au identificat pe Butenko: ace
