Istoria cu majorarea salariilor cadrelor didactice este un tipic joc politic. Sa recapitulam. In urma unor tensionate negocieri cu sindicatele, Guvernul adoptase, printr-o ordonanta, la inceputul anului, un plan de majorare a salariilor din invatamant in doua etape (cate 6%), pe parcursul anului 2008. La momentul respectiv, nivelul majorarii parea sa multumeasca pe toata lumea.

Intre timp, acelasi Guvern a adoptat o serie de acte prin care cresteau mult mai substantial veniturile altor categorii de cetateni (indeosebi cele ale pensionarilor), dar a si facut cu larghete o serie de cheltuieli dubioase (incluzand aici venituri scandaloase pentru managerii unor agentii de stat). Sondajele aratau ca, in perspectiva alegerilor din noiembrie, PNL era pe cale sa-si adjudece, de pe urma unor asemenea acte, un important capital de simpatie.

Pe de alta parte, o buna parte din bugetul substantial pentru 2008 al invatamantului (destinata indeobste investitiilor) a ramas necheltuita, putand fi utilizata de acelasi Guvern in scopul dobandirii altor beneficii electorale.

Pentru a contracara beneficiile electorale ale PNL, deputatii PSD si PD-L din Comisia pentru invatamant au adoptat, la sfarsitul lui iunie, un amendament simplu si cuprinzator la OG 15: in loc de 6%, a doua treapta de majorare este de 45% (ca resurse bugetare se indicau banii pentru investitii). Era, pe de o parte, evident ca majorarea salariilor profesorilor va fi bine primita de catre public ("dascalii", asa cum ii place sa-i alinte dna Ecaterina Andronescu, fiind o categorie profesionala care se bucura de stima).

Pe de o parte, era la fel de evident ca Guvernul nu va putea accepta o majorare salariala de acest ordin, pentru ca ea ar fi generat automat revendicari similare din partea altor bugetari (lucru care, de altfel, s-a si intamplat), deci va fi nevoit sa se situeze p