Rezultatul meciului Dinamo – Steaua defineşte o realitate apăsătoare. 1-1, un X cât un chix, o nulitate de meci. Multă fudulie şi tot atâta prostie. Promisiunile marelui derbi au eşuat lamentabil. Reprezentantele de mare mândrie patriotică din liga lui Mitică au interpretat cu talent remarcabil maneaua cotonoagă a fotbalului de cartier.

Debutul furtunos al Stelei a fost înşelător. Am crezut la un moment dat că una dintre echipe va fi capabilă să câştige meciul. Pe parcurs am plătit însă tribut iluziei. Chinuiala din teren argumenta o altă realitate de fapt. Singura ispravă pe care vreuna dintre echipe ar fi putut s-o realizeze prin forţe proprii nu putea fi nicidecum victoria, ci doar pierderea meciului. Egala contribuţie pe care Dinamo şi Steaua au avut-o la definirea mediocrităţii nu a fost deranjată însă nici măcar din întâmplare. Evenimentul jenant din Groapă are explicaţiile sale. Nu poţi avea mari pretenţii de la nişte echipe care au în loturi puţini fotbalişti şi o mulţime de azilanţi ai meseriei. Nu poţi avea pretenţii de la nişte echipe puse în scenă de dresori mediocri. Iar când angajamentul acestor indivizi nedăruiţi de natură este girat de conducători care se pricep la fotbal precum curca la dude, tabloul de promoţie al pierzaniei este complet. Mircea Rednic forjează cu încăpăţânare figuranţi cu prestaţii jenante. Importul comisionar e de bază. Dar nici cu protejaţii autohtoni nu mi-e ruşine. Exemplul lui Marius Nicolae este edificator. Când acest băiat care nu se mai regăseşte lipsea din teren, antrenorul spunea că se simte absenţa lui. Observăm însă că, mai degrabă, prezenţa lui Marius Nicolae nu se simte. A stat în teren tot meciul fără să aibă vreun dialog cu fotbalul. Şi atunci înţeleg amărăciunea care îl forţează pe Cornel Dinu la rostirea adevărului care doare. Procurorul spunea că Dinamo nu poate câştiga campionatul cu această ec