Săptămâna trecută, la „Specialul“ Antenei 2, Carmen Toma şi Florin Condurăţeanu au invitat-o la taclale pe Mirabela Dauer.

Cântăreaţa a profitat de ocazie şi a făcut anumite retuşuri referitoare la propriul palmares. Vegheată de privirile îngăduitoare ale gazdelor, Mirabela Dauer a decis cu voce tare că „Magistrala albastră“, cântecul pe care-l interpreta în duet cu Dan Spătaru, era o piesă perfect cuviincioasă, fără încărcătură ideologică. Un poem închinat creativităţii umane, aspiraţiei spre perfecţiune. Vedetele au, ce-i drept, obiceiul de a rosti inepţii la adăpostul popularităţii. Însă de data asta n-a fost vorba de zăpăceală sau amnezie. Mirabela Dauer şi-a revizitat trecutul muzical, a descoperit o porţiune stânjenitoare şi a simţit nevoia unei cosmetizări.

„Am cântat despre Dobrogea, nu despre comunism, cum mă critică unii. Dacă eu am fost acuzată pentru piesa asta, Frank Sinatra trebuia spânzurat pentru «New York, New York»“. Abia aia era o piesă comunistă.“ Un singur tip de om poate invoca asemenea argumente debil-caraghioase: cel care combină reaua intenţie cu fuga de realitate. Mirabela Dauer le-a topit fără să clipească în fluxul propriei gândiri, iar tăcerea gazdelor i-a dat curaj pentru o nouă enormitate: „Singurul cuvânt compromiţător din text era «ctitorii»“. Propoziţia denotă raporturile şubrede pe care cântăreaţa le are cu istoria şi cu dicţionarul. Dacă ar fi avut o minimă curiozitate, ea ar fi aflat că Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au fost ctitori, fără ca asta să-i transforme în comunişti.

Există câteva întrebări pe care ţin să i le adresez Mirabelei Dauer. Ştie cumva distinsa doamnă din ce motiv „ctitoria“ dobrogeană începută pe vremea lui Gheorghiu-Dej şi terminată sub Ceauşescu era numită pe ascuns „Magistrala sinistră“? Îi spune ceva numele Alexandru Nicolschi, prezent la Canal pentru smulgerea