Lucrările la controversatul proiect Palas, din zona Palatului Culturii din Iaşi, vor continua nestingherite, deşi în urmă cu două săptămâni au fost depuse o serie de plângeri în contencios-administrativ pentru închiderea şantierului.
Doi consilieri locali au cerut suspendarea lucrărilor pe motiv că autorizaţiile emise între 27 şi 30 mai ar trebui revocate, deoarece ar fi trebuit eliberate de Consiliul Judeţean Iaşi, şi nu de autorităţile locale.
Însă, potrivit unei anchete efectuate de reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii Nord-Est, autorizaţiile de construcţie eliberate pentru Iulius Group sunt legale. „Într-un control amplu, Inspectoratul de Stat în Construcţii a verificat toate aspectele juridice şi urbanistice şi a ieşit bine.
La emiterea autorizaţiilor respective, noi am avut în vedere art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 122/2004. Consider că autorizaţiile au fost emise legal“, explică Ana-Maria Târziu, şeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Iaşi.
Încă de la demararea lucrărilor la proiectul Palas, multe voci au atras atenţia asupra faptului că şantierul afectează Ansamblul Palatului Culturii, Palatul Culturii şi Ruinele Curţii Domneşti, trei obiective culturale majore aflate pe Lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii.