Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Chirila, la Balul Bobocilor din Negru Voda

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 noiembrie 2008 ·

Democrat-liberalul a sprijinit organizarea evenimentului desfasurat la Liceul Teoretic din Negru Voda Elevii Liceului Teoretic din Negru-Voda au organizat, vineri, 31 octombrie 2008, o petrecere devenita traditie: Balul Bobocilor. Potrivit canoanelor, elevii din anul terminal au fost cei care s-au ocupat de organizarea evenimentului, astfel incat proaspetii liceeni sa aiba parte de o petrecere de neuitat. Balul Bobocilor a fost organizat in colaborare cu Primaria Negru-Voda, iar cel care a contribuit decisiv la reusita evenimentului a fost candidatul PD-L in Colegiul Uninominal nr. 4 pentru Camera Deputatilor, Constantin Chirila. "Consider ca adolescenta reprezinta cea mai frumoasa perioada a vietii si este de datoria noastra, a adultilor, sa facem in asa fel incat sa ii scutim pe tineri de griji. Cu atat mai mult, cu cat dezvoltarea acestei zone nu este una dintre cele mai bune, iar motive de griji vor avea destule, dupa terminarea liceului" - a precizat Constantin Chirila. Participantii la Balul Bobocilor au urmarit cu interes si amuzament probele pe care au fost nevoiti sa le treaca cei ce au intrat in competitie. Juriul a fost format din trei cadre didactice si patru elevi, iar misiunea sa nu a fost deloc usoara, din cauza competitiei foarte stranse. Numeroase si substantiale premii au putut fi oferite datorita implicarii si sprijinului acordat de candidatul PD-L la mandatul de deputat din Colegiul Uninominal nr. 4. Momentul culminant al serii a fost acordarea titlurilor de "Miss" si "Mister". Castigatorii au fost Mihaela Albu si Ionut Bucur, ambii elevi ai clasei a IX-a B. "As vrea ca editia din acest an a balului sa nu fie singura la care ma invita acesti minunati adolescenti. Stiu ca se fac multe promisiuni electorale in campaniile premergatoare alegerilor, insa eu pot sa va asigur ca, oricand veti dori, ma veti avea alaturi, pentru ca voi, tinerii, sun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 49 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°