Lucian Calimarea, Stila Sarafu si Florin Sirbu, nume "grele" ale lumii interlope constantene, au comparut, ieri, in fata judecatorilor Tribunalului Constanta, solicitand sa fie judecati in libertate. Cei trei au atacat in recurs decizia Judecatoriei Constanta, prin care li s-au respins cererile de eliberare sub control judiciar pe care le formulasera. In sustinerea recursurilor, avocatul celor trei a aratat ca sunt indeplinite cele doua conditii esentiale ale eliberarii sub control judiciar, intrucat faptele care li se imputa celor trei nu sunt prevazute cu o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 18 ani. Totodata, apararea a afirmat ca nu sunt date ca Sarafu si ai sai ar incerca sa savarseasca noi infractiuni sau ca ar vrea sa zadarniceasca aflarea adevarului. "O garantie care practic vorbeste de la sine pentru eliberarea clientilor mei este aceea ca ei au fost arestati la doua saptamani dupa comiterea faptelor de care sunt acuzati. In acest timp, nu s-au sustras in niciun fel de la ancheta si nici nu au incercat sa influenteze martorii", a afirmat aparatorul. De altfel, acesta a subliniat ca, in cazul lui Sirbu, sunt 12 persoane care au dat declaratii ca barbatul s-a aflat initial la un botez, iar apoi la o nunta, in noaptea in care se presupune ca l-ar fi taiat pe fata pe Daniel Aurel Gurgu, cumnatul fratelui interlopului cunoscut drept Cristel.
Prezumtie de vinovatie "In cazul clientilor mei, se pare ca prezumtia de nevinovatie a fost inlocuita total cu o prezumtie de vinovatie", a conchis avocatul. Totodata, acesta a precizat ca nu se poate vorbi, in cazul lui Calimarea, despre coautorat la comiterea infractiunii de vatamare corporala grava, intrucat a existat o singura taietura, produsa cu un singur cutit, iar partea vatamata nu l-a indicat pe el drept autor. "Nu se poate retine coautorat la aceasta infractiune pentru cei patru presupusi autori, caci nu