Securitatea nu mai există. Există doar o mână de intelectuali socotiţi cam suspecţi din cauza radicalismului cu care încearcă să nu uite trecutul totalitar. Justiţia românească derulează pelicule cu politicieni veroşi, cu magnaţi ai tunurilor grandioase, cu şefi îmbuibaţi ai clanurilor mafiote. Aceştia iau prim-planul. Criminalii sunt îndeobşte de drept comun şi ţin capul de afiş al ştirilor TV de după-amiază. Violatorii sunt transferaţi la OTV sau pe la publicaţiile maidaneze.
Justiţia este contemporană sieşi, are doar prezent, evită strategic imersiunile în trecut şi nu are proiecte de viitor. Nu am ştiinţă despre niciun torţionar comunist care să fi stârnit curiozitatea justiţiei. I-am privit mai deunăzi pe moşnegii-dinamită ai Revoluţiei, Stănculescu şi Chiţac, împinşi spre zdup ca să iasă de acolo pe motive de sănătate şubredă.
Am tot aşteptat să vină vorba şi despre gen. Iulian Vlad, şeful Securităţii de atunci. Avea să fie mereu trecut cu vederea, deşi, lăsând de o parte contribuţia lui încă neelucidată la încâlcita noastră Revoluţie, Iulian Vlad a condus, totuşi, Securitatea în anii de însângerat apus ai dictaturii lui Ceauşescu.
De ce i se iartă lui Iulian Vlad ororile pe care le-a condus în mod direct? De ce nu i se clatină un fir de păr, în timp ce toţi omologii săi din ţările ex-comuniste au fost storşi de informaţii şi pedepsiţi?
Securitatea nu mai există. Există doar o mână de intelectuali socotiţi cam suspecţi datorită radicalismului cu care încearcă să nu uite trecutul totalitar.
Iulian Vlad a intrat în gaură de şarpe, ştie multe şi, e singura explicaţie logică, resursele sale de şantaj îl fac infailibil. Alt criminal odios: gen. Nicolae Pleşiţă, fost şef al Securităţii între 1980 şi 1984. E acoperit din răsputeri de gen. Dan Voinea. Dl Pleşiţă a fost acuzat de terorism şi de alte
