Ordonanţa de Urgenţă de amânare a majorării salariilor a fost respinsă de comisia de educaţie din Senat, demnitarii menţinându-şi poziţia în ceea ce priveşte creşterea cu 50 la sută a salariilor profesorilor. Sursa: Agerpres Înainte de a afla rezultatul, premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut apel la sensibilitatea parlamentarilor care ar trebui să ia în seamă mesajele venite din afara ţării şi care sugerau amânarea acestor majorări salariale.
Tot astăzi, democrat-liberalii au citit în plenul reunit al celor două Camere moţiunea de cenzură numită "Guvernul pleacă, Educaţia rămâne". Documentul acuză Guvernul că învrăjbeşte populaţia şi cere demiterea lui. Până acum, PRM a anunţat că va vota moţiunea, în timp ce PSD şi PC au spus că este un demers politicianist inutil.
Moţiunea va fi dezbătută şi votată pe 10 noiembrie.
Premierul a făcut apel la sensibilitatea demnitarilor
Premierul Tăriceanu a declarat, astăzi, că speră ca Senatul să se mai gândească la ordonanţa prin care Guvernul a amânat majorările salariale în educaţie şi a arătat că parlamentarii nu pot rămâne insensibili la mesajele primite atât din ţară, cât şi din partea UE privind efectele negative ale creşterii salariale.
El a arătat că în ultimele zile au fost primite mesaje care susţin amânarea acestei majorări salariale în contextul crizei economice globale atât din ţară, prin disponibilizări de personal şi restrângeri de producţie la nivelul unor întreprinderi, cât şi din partea comisarului european pentru Finanţe şi Economie, Joaquin Almunia.
Premierul s-a aflat astăzi în Parlament pentru a asista la citirea moţiunii de cenzură prin care PDL a solicitat demiterea Guvernului pentru că a refuzat să pună în aplicare legea majorării salariilor profesorilor cu 50%, votată de Legislativ.
În data de 30 septembrie, deputaţii