Corespondenta din Madrid

Pe micile ecrane din Spania si Italia se difuzeaza, mai nou, reclame promo­vand imaginea imigrantilor romani. Finan­tate de catre guvernul Romaniei, acestea sunt menite sa combata discriminarea im­­potriva conationalilor nostri prin prezen­ta­rea unei imagini pozitive, departe de ste­reo­tipurile rasiste si culturale, deseori aso­ciate cu diaspora romaneasca. Este o in­­cercare, evident, bazata pe intentia guver­nu­lui de a asuma un rol mai proactiv in bu­nastarea romanilor din afara. Din neferi­ci­re, ea este, insa, autodiscreditoare si prost calculata. In primul rand, imaginea de vitrina pe care o prezentam face mai mult sa dezvaluie perceptia pe care o avem despre noi insine in ochii lumii occi­den­tale, decat sa contribuie in mod con­struc­tiv la „indulcirea“ opiniei publice de­spre imigrantul roman. In al doilea rand, aceste spoturi publicitare au fost lansate ca un remediu comun pentru combaterea unui presupus faliment de imagine in cele doua tari, care nu coincid, pur si simplu, in perceptia lor publica vis-à-vis de imigrantii romani. „Brand“-ul imigrantului roman Un barbat chipes, cu ochi patrunzatori si cu aer de cowboy imi zambeste des­chis prin ecranul televizorului. Imi explica cum ferma lui este recunoscuta pentru sun­ca de calitate pe care o produce si cum, ca urmare, si-a extins productia, iar vo­lumul muncii a crescut. Ii prezinta pe Geor­ge si Liliana, angajatii lui „de incre­de­re“ care provin din Romania si care lu­crea­za pentru el de zece ani. La sfarsitul spotului publicitar se aude mesajul cam­pa­niei, rostit intr-o spaniola cu un puternic accent romanesc: „Salut, sunt roman si impreuna facem o echipa buna“. Este putin ciudat sa traiesti intr-o tara unde ti se face reclama, ca si cum natio­na­litatea ta ar fi o marca de pantofi. Si pare-se ca nu una de buna calitate; ci una care aspira doar sa fie acceptata ca