Sa incerci, in starea actuala a opiniei publice internationale, sa scrii un text apologetic dedicat presedintelui George W. Bush este o intreprindere jurnalistica cel putin riscanta, daca nu chiar descalificanta in ochii multora.
Dintr-un motiv sau altul, Bush a devenit numele asociat in chip natural cu toate relele Pamantului. Daca e razboi in Afganistan si in Irak, e vina lui Bush. Daca sunt comise atacuri teroriste la Londra sau la Madrid, iar Osama e liber, e vina lui Bush. Daca insa sunt arestati suspecti de terorism si inchisi la Guantanamo, e tot vina lui Bush. Daca e genocid in Darfur, e, desigur, vina lui Bush si daca exista criza alimentara si foamete in Africa, atunci nu mai incape indoiala ca e vina lui Bush! Nu e pace intre israelieni si palestinieni? Kim Jong Il a testat o bomba nucleara? E vina lui Bush! Planeta se confrunta cu incalzirea glo-bala? A cui altcuiva sa fie vina daca nu a lui Bush? E criza financiara si economica in lume? Trebuie sa fie vina lui Bush! Trebuie!
E drept, actuala administratie americana a acumulat o colectie impresionanta de erori si neglijente, dintre care cele mai grave privesc informatiile despre armele de distrugere in masa irakiene si gestionarea afacerilor acestei tari in primii trei ani dupa indepartarea lui Saddam Hussein (incluzand aici si dezastrul mediatic numit Abu Ghraib). In ceea ce priveste insa criza financiara, eroarea presedintelui Bush se gaseste, in mod ironic, in cu totul alta parte decat o cauta inamicii sai: Nu din cauza dereglementarii pietelor si mentinerii unui nivel scazut al impozitarii s-au prabusit pietele financiare, ci din cauza amestecului cancerigen dintre capitalul privat si garantiile de stat.
Daca Bush a gresit cu ceva, a fost tocmai ca nu a avut curajul sa infrunte Congresul si sa extirpe aceasta tumoare din functionarea naturala a pietei libere. Era insa
