Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN URMA CRIZEI - Managerii din SUA au pierdut 34 de miliarde de dolari

Publicat in Jurnalul, marți 4 noiembrie 2008 ·

Directorimea de pe Wall Street a pierdut în urma crizei 34 de miliarde de dolari, în urma deprecierii acţiunilor pe care aceştia le deţin la companiile pe care le conduc.

Warren Buffett, Steve Balmer, Carl Icahn, Lawrence Ellison, Kirk Kerkorian, nume celebre, se află printre pierzători în urma deprecierii cu 49% a cotaţiilor bursiere de la începutul anului pentru 175 de companii mari din SUA, conform unui studiu al firmei de consultanţă Steven Hall&Partners.

Lista este deschisă de Warren Buffett, care şi-a văzut valoarea holdingului său de investiţii, Berkshire Hathaway, scăzând cu 13,6 miliarde de dolari sau 22% în acest an, lăsând compania la o valoare de 48,1 miliarde de dolari. Lawrence Ellison, director executiv al gigantului IT Oracle, şi-a văzut valoarea propriilor acţiuni deţinute la companie scăzând cu 6,2 miliarde de dolari, sau 24%, până la 20,1 miliarde de dolari. Steve Ballmer, directorul Microsoft, completează top 3 cu o pierdere de 5,1 miliarde de dolari, până la 9,4 miliarde. Jeff Bezos, boss-ul de la Amazon.com, a rămas fără 3,6 miliarde de dolari, dar acţiunile sale încă valorează 5,7 miliarde de dolari. Locul 5 este ocupat de magnatul media Rupert Murdoch, cu pierderi de 4 miliarde de dolari, mai mari decât valoarea actuală a acţiunilor NewsCorporation, care este de 3 miliarde de dolari.

SALVARE PRIN VĂNZARE

Acestea sunt deprecierile acţiunilor deţinute de directorii respectivelor companii. Dar cazul lor nu este deloc singular. Din ce în ce mai mulţi manageri sunt obligaţi să vândă acţiunile primite cadou la anumite companii pentru a putea face rost de banii necesari holdingurilor respective să funcţioneze în continuare. Aubrey McClendon, directorul Chesapeake Energy Corp, şi-a vândut 95% din acţiunile sale, adică 5% din titlurile gigantului din domeniul gazelor naturale. McClendon a vândut 31 de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 34 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum 2 ore
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 4 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 5 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Horoscop 8 iunie 2024. ZODIA care are parte de provocări în cuplu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 iunie 2024. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, dar și pentru ascendent. Ai planuri mari legate de familie și de casă, dar ai și multe de spus despre proiectele celor apropiați. Poate ar

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°