Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema Americii

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 noiembrie 2008 ·

America se află în momentul care s-ar putea să marcheze o cotitură în istoria bicentenară a celei mai admirate şi mai detestate dintre democraţiile lumii: posibilitatea ca pentru prima dată, cea mai înaltă funcţie din stat să revină unui reprezentant al unei minorităţi. Şi nu doar al unei minorităţi, ci chiar al aceleia despre care se consideră, din diverse raţiuni, că n-ar putea da Amercii un preşedinte: cea de culoare.

Două au fost tabu-urile politice ale Americii. Niciodată, s-a consiserat multă vreme, un negru sau o femeie nu vor avea acces la Casa Albă. O singură dată un alt negru s-a încumetat să emită pretenţii, dar a renunţat rapid: pastorul Jesse Jackson. Iar Hillary Clinton a fost prima femeie din istoria Americii care a dorit să se întoarcă la Casa Albă, dar pe locul „şoferului”. Anii 2007 şi 2008 au reprezentat perioada de maximă răsturnare a oricăror idei preconcepute.

Începutul fusese făcut prin toleranţa cu care societatea a acceptat, în cele din urmă, aventura din debara a lui Bill Clinton. Cu doar câţiva ani în urmă, un alt candidat, Gary Hart, a fost nevoit să se retragă din campanie doar pentru că s-a aflat că avusese o amantă. Rigiditatea morală şi principiile sacrosancte ale familiei au fost abandonate însă cu repeziciune de o societate tot mai puţin bigotă, tot mai puţin omogenă şi tot mai supusă influenţelor liberale şi libertine.

America cu drept de vot nu mai este preocupată de amantele preşedinţilor şi ale candidaţilor. Nu mai este preocupată nici măcar de faptul că o femeie ar putea ajunge să conducă o naţiune făurită de bărbaţii cuceritori ai Westului sălbatic.

Iată că nu mai este preocupată nici de faptul că preşedinte ar putea deveni un urmaş de-al sclavilor aduşi din Africa cu trei secole în urmă (chiar dacă Obama are o ascendenţă africană mai recentă, tatăl său venind de bună voie din Kenia).

America e

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum o ora
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum o ora
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 3 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum o ora
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Nuclearelectrica şi Canadian Nuclear Partners, acord pentru retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare Cernavodă

Mediafax acum 44 minute
Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, acordul are o valoare aproximativă de 240 de milioane de euro şi reprezintă un pas esenţial în finalizarea retehnologizarii Unităţii 1 de la CNE Cernavoda în conformitate cu etapele de dezvoltare stabilit

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°