America se află în momentul care s-ar putea să marcheze o cotitură în istoria bicentenară a celei mai admirate şi mai detestate dintre democraţiile lumii: posibilitatea ca pentru prima dată, cea mai înaltă funcţie din stat să revină unui reprezentant al unei minorităţi. Şi nu doar al unei minorităţi, ci chiar al aceleia despre care se consideră, din diverse raţiuni, că n-ar putea da Amercii un preşedinte: cea de culoare.
Două au fost tabu-urile politice ale Americii. Niciodată, s-a consiserat multă vreme, un negru sau o femeie nu vor avea acces la Casa Albă. O singură dată un alt negru s-a încumetat să emită pretenţii, dar a renunţat rapid: pastorul Jesse Jackson. Iar Hillary Clinton a fost prima femeie din istoria Americii care a dorit să se întoarcă la Casa Albă, dar pe locul „şoferului”. Anii 2007 şi 2008 au reprezentat perioada de maximă răsturnare a oricăror idei preconcepute.
Începutul fusese făcut prin toleranţa cu care societatea a acceptat, în cele din urmă, aventura din debara a lui Bill Clinton. Cu doar câţiva ani în urmă, un alt candidat, Gary Hart, a fost nevoit să se retragă din campanie doar pentru că s-a aflat că avusese o amantă. Rigiditatea morală şi principiile sacrosancte ale familiei au fost abandonate însă cu repeziciune de o societate tot mai puţin bigotă, tot mai puţin omogenă şi tot mai supusă influenţelor liberale şi libertine.
America cu drept de vot nu mai este preocupată de amantele preşedinţilor şi ale candidaţilor. Nu mai este preocupată nici măcar de faptul că o femeie ar putea ajunge să conducă o naţiune făurită de bărbaţii cuceritori ai Westului sălbatic.
Iată că nu mai este preocupată nici de faptul că preşedinte ar putea deveni un urmaş de-al sclavilor aduşi din Africa cu trei secole în urmă (chiar dacă Obama are o ascendenţă africană mai recentă, tatăl său venind de bună voie din Kenia).
America e
