Erwin Piscator Deşi în teatrul românesc proiecţiile par a fi încă nişte excentricităţi, în teatrul german ele ţin, în mod paradoxal, de tradiţie. În 1924, Piscator folosea montaje Erwin Piscator

Deşi în teatrul românesc proiecţiile par a fi încă nişte excentricităţi, în teatrul german ele ţin, în mod paradoxal, de tradiţie. În 1924, Piscator folosea montaje cinematografice în spectacolul “Steaguri”, o dramatizare făcută de Alfons Paquet după procesul  anarhiştilor din Chicago, din 1886.

În 1926, montează “Hoţii”, spectacol în care  Karl Moor e prezentat ca un intelectual troţkist îmbrăcat ca Chaplin. Pentru Piscator teatrul trebuie să fie politic, tehnologic şi epic.

Îl influenţează mult pe Brecht, dar, spre deosebire de autorul Operei de trei parale, care era şi un dramaturg prolific, Piscator nu acordă nici o atenţie aspectelor literare şi nu foloseşte scena decât în scopuri strict ideologice.

Straniu este că, deşi era un comunist înfocat, stilul lui Piscator n-a fost pe placul Partidului Comunist. În perioada de înflorire a realismului socialist, spectacolele sale erau considerate a fi  aberaţii formaliste. ;

Frank Castorf

La aproape şaizeci de ani, Castorf e încă  copilul rebel al teatrului german. Unii critici îl văd însă ca pe un artist epuizat: “Ne-am plictisit de atâta nuditate. A forţat lucrurile atât de mult, încât acum nu mai vine cu nimic nou”, scrie criticul Rüdiger Schaper.

Castorf a marcat teatrul contemporan prin spectacole agresive, împănate de referinţe cinematografice (Tarantino este, se pare, unul dintre preferaţii regizorului german).

La fel ca Piscator ( ambii regizori şi-au legat numele de Volksbühne ), în teatrul lui Castorf un rol esenţial îl ocupă tehnologia, pe care o foloseşte ca mijloc de agresare şi manipulare a publicului.