Tentativă de furt de autoturism mai puţin obişnuită. Hoţul a declarat că urcase în maşina respectivă doar ca să... mănânce nişte plăcinte, pentru că afară era frig.
S-a întâmplat ieri dimineaţă, în apropiere de gară. Autorul faptei, Ainur Ali, de 37 de ani, a ochit o Dacie 1310, parcată undeva între staţiile de tramvai şi şoseaua Mangaliei, în apropierea pasajului, a deschis-o cu chei potrivite şi a încercat să o pornească. Era echipat inclusiv cu mănuşi, ca să nu lase urme. Din fericire, unul din vecinii proprietarului l-a observat şi a dat alarma, anunţându-l pe acesta din urmă că în maşina sa se află o persoană străină. Concomitent, a sunat la numărul de urgenţă 112. Proprietarul a sosit în câteva clipe, iar autorul tentativei de furt a fost imobilizat. Poliţiştii de la Secţia 5 au ajuns şi ei în câteva minute, l-au reţinut pe Ainur Ali şi l-au condus la sediu. Departe de a recunoaşte fapta, individul a declarat că... vroia numai să mănânce două plăcinte, iar afară era frig. Motiv pentru care pusese ochii pe Dacia respectivă, pe care nu intenţiona nicidecum să o fure. Vroia numai să servească masa la căldură. Desigur, poliţiştii nu s-au lăsat duşi de nas şi au întocmit, pe numele lui Ainur Ali, dosar penal pentru tentativă de furt. Cercetările au fost preluat de poliţiştii de la furturi de auto. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Tentativă de furt de autoturism mai puţin obişnuită. Hoţul a declarat că urcase în maşina respectivă doar ca să... mănânce nişte plăcinte, pentru că afară era frig.
S-a întâmplat ieri dimineaţă, în apropiere de gară. Autorul faptei, Ainur Ali, de 37 de a