Mai ţineţi minte teritoriul acela de peste Prut, care a fost parte a României, cunoscut sub numele de Basarabia? Probabil că, pentru mulţi, el nu prezintă cine ştie ce interes. Probabil că nu pe mulţi îi interesează că acolo trăiesc români. Mai ales români care nu mai ştiu, de fapt, ce sînt. Pentru ruşii şi rusofilii de acolo, ei sînt un fel de cetăţeni de categoria a doua sau, de multe ori, chiar un duşman ce ar trebui măcar exilat, dacă nu eliminat. Pentru istoria oficială a Republicii Moldova, ei nici măcar nu există. Asta deoarece „istoricii“ moldoveni au elaborat o istorie a „moldovenismului“, potrivit căreia basarabenii sînt un fel de daco-slavi. Ca şi cum latinitatea indubitabilă a verbului „a fi“ – şi uzanţa lui – pot fi, pur şi simplu, ignorate. Pentru ei înşişi, ei sînt, de multe ori, un amestec a ceea ce alţii le spun că sînt. Oricum, din cauza sărăciei, mulţi nici nu îşi mai bat capul cu identitatea. Sau cu demnitatea. La Chişinău, un oraş cu mai multă verdeaţă decît Bucureştiul şi încă cinci oraşe româneşti la un loc, se scrie, se gîndeşte şi se citeşte în două limbi. Se trăieşte în două lumi şi în două realităţi. Şi aceste realităţi încearcă să se excludă reciproc. Există o mişcare legionară naţionalistă română, dar şi una rusă. Există comunişti şi democraţi. Democraţii deţin Primăria Chişinăului. Dar, tot acolo, are sediul şi Guvernul comunist, şi preşedintele comunist. Anul trecut, de Crăciun, fiecare a pus un brad în centru. Fiecare lume, cu bradul ei. Însă cei doi pomi n-au putut coexista. Aşa că cel democrat a fost furat. Totuşi, limba română cîştigă teren, identităţile încep să se regăsească. Comuniştii rusofili ştiu asta şi se agită. În afară de asta, mai există şi o a treia realitate – Transnistria, desprinsă, parcă, din ficţiunile lui Orwell. La Tiraspol nu vezi pe nimeni pe stradă, la nici o oră, iar pe marile bulevarde pustii se află m