La ediţia din acest an a Tîrgului de Carte de la Frankfurt – copleşitoare prin anvergură –, am avut din nou prilejul să constat că, dacă vrei să fii luat în seamă pe o piaţă de carte unde evoluează actori cu tradiţie şi cu forţă financiară considerabilă, trebuie nu numai să ştii să îţi prezinţi marfa, ci să ai şi mijloacele – tehnice şi, implicit, financiare – pentru ca produsul tău să fie remarcat şi rîvnit. Desigur, e nevoie de ceva mai mult decît de bune intenţii pentru ca acest lucru să devină realitate: e nevoie de consecvenţă, de experienţă, de contacte personale, de pragmatism, de credibilitate şi, nu în ultimul rînd, de bani. De foarte mulţi bani. Promovarea culturii naţionale nu este nici un moft, la care am putea renunţa, şi nu ar trebui să fie percepută nici ca un lux (inutil) pe care nu ni-l putem permite. Să le reamintim oare politicienilor de toate culorile, care fac şi desfac iţele politicii dîmboviţene, că, deşi au impresia că prezenţa lor pe scena politică sau pe ecranele televizoarelor îi face atotputernici şi (eventual) nemuritori, nu sînt decît, vorba poetului, „muşti de-o zi pe-o lume mică“...? Cîţi dintre contemporanii noştri îşi mai amintesc astăzi de personaje care ne-au obsedat acum cîţiva ani, precum Vasile Văcaru, Alexandru Bârlădeanu sau Radu Vasile? În afara istoricilor, pe cine mai preocupă astăzi aceste nume? Chiar crede cineva că „vedetele“ de azi vor avea cumva o altă soartă peste zece-douăzeci de ani? Probabil că nu. Ceea ce nu înseamnă cîtuşi de puţin că acţiunile politicienilor sînt de neglijat sau că răul pe care îl pot face prin deciziile lor poate fi ignorat. Cu atît mai condamnabile sînt gesturile politicienilor, cînd singura lor justificare este dorinţa de a plăti poliţe adversarilor, sacrificînd în acest scop cîte un pion. În cazul de faţă, bugetul ICR. Redus drastic de şeful Guvernului cu 40%, bugetul ICR pare să fie