Prima victorie românească la rugby, împotriva Franţei, - 15-10 - a avut loc în ziua de 14 noiembrie 1976.

Am văzut meciul la televizor. Ceva istoric.

Ziariştii francezi, care au fost de faţă, au scris după aceea, că românii prea se omorâseră cu firea, luând totul foarte în serios, ca şi cum s-ar fi bătut pentru soarta ţării lor, uitând că poporul franţuz are zicala cunoscută, - unică în lume: a la guerre comme a la guerre. Pe care ne-o traduseserăm şi noi, zicând... la război ca la război. E drept, că ceva mai scurt, - şi parcă noi o făcurăm!...

Să le impuţi românilor că luptă pe viaţă şi pe moarte... Ca la Rovine. (Sau ca turcii, bunăoară, la campionatul de fotbal din 2008.)

Dacă acum noi suntem cunoscuţi, după acel eveniment sportiv, toată lumea ştie că noi suntem cei care făcurăm 0-2, cu Olanda, când ea s-ar fi lăsat bucuros bătută de noi, numai să fie scoasă Italia din grupă, pentru ca să nu o mai aibă de rivală. Cu noi ar fi fost altfel...

Iar noi, care atât trebuia, să împingem mingea în poarta lor... că ne-ar fi lăsat,... nu am fost în stare să-i batem, spre mirarea olandejilor, care văzând situaţia, nu au avut încotro şi ne-au băgat două, la repezeală scăpându-şi de la eliminare marii lor inamici, italienii.

Români blegi!... Ne râseră până şi curcile.

Spiritul de joc, la rugby, este cu totul altul. Şi asta s-a văzut la 14 noiembrie 1976. Când franţujilor li se făcu frică de noi... Frică de români!...

Acum, dacă vreţi să vedeţi cum arată un antrenor de fotbal, care instruieşte echipa noastră, nu avem decât să vi-l punem în faţă pe cel cunoscut, - un fudul, un rău şi-un viclean, mitocosit, pe metru pătrat...

Dacă îl vom avea pe acelaşi antrenor şi la mondiale... Nu mai descriu meciul istoric faimos... Uimirea francezilor în faţa iureşului fanta