China va construi un telescop gigant, cu o forma inedita, in zona impadurita din nord-estul Beijingului, care se doreste a fi cel mai eficient mijloc de monitorizare tridimensionala a galaxiei, potrivit agentiei de stiri Xinhua.
Spre deosebire de celelalte telescoape actuale, care se misca pentru a urmari obiectul pe care-l studiaza, cel chinez va avea o structura fixa si doua segmente de oglinzi mobile. In locul formei traditionale de dom, care a fost folosita pentru construirea celor mai mari telescoape de pe glob, noul telescop chinez va arata ca un simbol mare, alb si asimetric al numarului "pi". Construit de Observatorul National Astronomic, care apartine de Academia Chineza de Stiinte, telescopul chinez, denumit LAMOST, va costa 34,4 milioane dolari. "Trebuie sa avem o idee mai clara despre structura galaxiei noastre", a declarat Chu Yaoquan, coordonatorul proiectului LAMOST si astrofizician la Universitatea de Stiinte si Tehnologie din China. "Cercetand spectrele milioanelor de stele din Calea Lactee, vom putea sa cunoastem mai bine istoria galaxiei", a completat Chu Yaoquan. LAMOST are un unghi de deschidere de peste patru metri si 4.000 de fibre optice, mai multe decat cele ale celorlalte telescoape din lume, care pot simultan sa urmareasca si sa decodeze lumina stelara, transformand-o in date spectrografice.
China va construi un telescop gigant, cu o forma inedita, in zona impadurita din nord-estul Beijingului, care se doreste a fi cel mai eficient mijloc de monitorizare tridimensionala a galaxiei, potrivit agentiei de stiri Xinhua.
Spre deosebire de celelalte telescoape actuale, care se misca pentru a urmari obiectul pe care-l studiaza, cel chinez va avea o structura fixa si doua segmente de oglinzi mobile. In locul formei traditionale de dom, care a fost folosita pentru construirea celor mai mari t