A trecut ceva timp de când a început campania. Nu foarte mult, într-adevăr, dar îndeajuns pentru a-mi face impresia că este destul de monotonă.

Parlamentarii par să fie mai lipsiţi de ingeniozitate decât cei care au candidat pentru locale. Nu mai împart ouă inscripţionate cu numele lor, nu şi-au mai băgat fiul la înaintare pentru a-şi sensibiliza alegătorii şi nici nu s-au mai pozat îmbrăcaţi în Spiderman sau Superman pentru a-şi dovedi puterea. Au rămas doar promisiunile. La fel de utopice ca şi înainte. Pare să fie o campanie pe cât de paşnică, pe atât de ştearsă. Cu aceleaşi panouri ale PSD-ului, care au înroşit din nou oraşul, şi doar câte unu-două bannere pe care apar figurile altor politicieni, ce nu s-au înfrăţit cu social-democraţii. Acelaşi slogane răsuflate, fără aplicabilitate. Şi atunci, mă întreb, cum? Politica a devenit un domeniu din care lipsesc picanteriile? Dacă nu ar fi fost greva sindicaliştilor din toată ţara, cu substrat politic, campania ar fi fost mai ştearsă ca oricând. Cel puţin la nivel local. Iar parlamentarii par să doarmă chiar şi atunci când ar trebui să-şi facă publicitate. În sânul Bisericii, spre exemplu, scandalurile se ţin lanţ. La baza lor stau acţiuni nu tocmai ortodoxe, înfăptuite fie de slujitori ai Domnului, fie de cei care ţin cu tot dinadinsul să facă de râs feţele bisericeşti. Cazul preotului Ciutoiu nu este ultimul, sigur vor urma şi altele. Şi asta, cât de curând. Nu a trecut niciodată multă vreme de la un caz la altul. Aşa că, la acest capitol, biserica bate politica. Iar preoţii par să fie mult mai activi decât politicienii, oriunde ar fi şi orice ar face ei. Parlamentarii, în schimb, ştiu doar să îndruge vrute şi nevrute pe care, sincer, uneori nici nu aş sta să le mai ascult, dacă nu aş fi nevoită. Tocmai de aceea, nu mi-a fost prea greu să mă decid dacă mă voi prezenta sau nu la vot. Răspunsul e negativ.