Bocăneală este deja un nume făcut în arbitrajul românesc. Nu mă refer la sonoritatea bolovănoasă a inscripţionării sale din buletin. Din acest punct de vedere, omul nu are nici un merit. În cont propriu fluieraşului putem trece însă liniştiţi talentul prin care el a ales scurtătura spre celebritate. A forţat tradiţia istoricăa Ceahlăului până la iritarea la maximum a plăieşilor din Cetatea Sucevei, şi-a încasat cu talent porţia de scatoalce şi astfel a îngropat bătrâna performanţă a Crăciunescului, cel fugărit cu mulţi ani în urmă de fotbalişti cu nervii la pământ.

Între Bocăneală şi Crăciunescu există totuşi o diferenţă de timp şi obişnuinţe. Cafteala încasată de Crăciunescu a avut efecte durabile. Pecetea victimei a aureolat falca încleştată a olteanului pe parcursul unei cariere aproape plictisitor de lungă, prelungită artificial chiar şi dincolo de momentul retragerii din activitate. Bocăneală, în schimb, s-a născut să trăiască vremuri mai agitate, vremuri în care muşchiul tresare nervos la tot pasul. Falca şi pumnul se întâlnesc unde nu te aştepţi, cu şi fără motiv. Trăim prea repede, iar cafteala a devenit o altfel de comunicare rapidă. În aceste condiţii mă tem că performanţa de încasator a lui Bocăneală nu o va egala ca durabilitate pe cea realizată de Crăciunescu. Sunt convins că nici nu va trece anul de suspendare a celor care l-au agresat pe Bocăneală şi un alt erou va apărea pe firmamentul arbitrajului. Premisele sunt coapte. Câteva tentative s-au consumat deja. Gică Mihali a fost pe punctul de a rupe lanţul în matineul fotbalistic al Clujului. Vasile Balaş a anulat un gol valabil celor de la Universitatea pe semnalizarea eronată a asistentului Sorin Caia, gol care ar fi adus victoria gazdelor. Discursul calm despre eroarea neintenţionată şi sancţionarea binemeritată a arbitrului nu compensează în nici un fel paguba de puncte din clasame