Doar în două zone ale ţării cresc castanii comestibili: în Oltenia, pe lângă Tismana, şi în Maramureş, pe lângă Baia Mare. Când cade prima brumă, pădurile din jurul Tismanei vuiesc de glasurile oamenilor. Cu mic cu mare, sătenii au ieşit la bătutul măgăliilor (învelişul cu ţepi), culesul castanelor. Răsplătiţi de regele Ferdinand, în 1923, pentru participarea la Primul Război Mondial, 57 de familii din Topeşti au titlu de proprietate pe 30 de hectare de pădure de castani. Şi, cum pământurile de la Tismana nu au fost vreodată colectivizate, pădurea a fost lăsată moştenire din tată-n fiu.

E drept că unii au mai multă, alţii au mai puţină, astfel încât primii scot câteva tone, iar ceilalţi,  3-400 de kilograme pe sezon. Oricum ar fi însă, chiar şi cei cu proprietatea mai mică, din banii câştigaţi, îşi pot cumpăra un porc de Crăciun. Muncă de toamnă pentru o brumă de belşug în iarnă.   

Castanele încep să se coacă în  primele zile ale lui octombrie, ultimele scuturându-se la începutul lui noiembrie. Primele culese se vând la preţuri de peste cinci lei, cele culese în toiul lor ajung la doi-trei lei kilogramul, pentru ca cele adunate pe brumă să fie “trufandale” de cinci lei jumate. 

Sunt preţuri de pe urma cărora câştigă atât “producătorii”, cât şi negustorii. În pieţe sau în magazine, castanele de cinci lei sunt vândute cu opt-nouă lei.

Pădurea statului

Abia după a doua coamă de deal se ajunge la adevărata plantaţie de castani. Din ea, circa 20 de hectare sunt în proprietatea Ocolului silvic, iar 30 sunt ale oamenilor.  Culesul era pe terminate.

Buchete de măgălii plesnite, fără castane în ele, aproape că acopereau în totalitate covorul de frunze, semn că “producţia” fusese bună. Şi nea Nae Apostoiu (58 de ani), ce scormonea cu băţul frunzişul, confirma bunul rod. Venise cu câţiva saci