Mă măsoară din cap până-n tălpi şi invers, cu o privire de experta. „500 de mii face normalu’ şi 700 oralu’. Banii mi-i dai înainte să mă urc în maşină. Aşa e la noi, dacă nu-ţi convine du-te în altă parte.” „Şi dacă nu vreau decât să vorbim?”, întreb timid. „Aha, e pentru prima dată şi ţi-e frică! Păi plăteşti cât pentru un normal şi vorbim cât vrei tu.”
O cheamă Kinga. E micuţă, urâţică şi duhneşte a tutun şi a transpiraţie. Îi plătesc un „normal” şi mă pregătesc să o descos. Nu ştiu cum mi-a venit ideea. Probabil că dintotdeauna mi-am dorit să ştiu mai multe despre lumea lor, a celor care îşi vând trupul în stradă. O lume ciudată, cu reguli groteşti din care prea puţini pricep ceva. Şi totuşi o lume care există. La doar câţiva paşi de noi.
Înapoi la Kinga. Îmi spune că are 20 de ani deşi eu bănuiesc că are mult, mult mai puţini. Vorbeşte cu greu despre ea. S-a născut în Târgu-Mureş, într-un bordei improvizat. N-a avut niciodată o viaţă prea uşoară. Cu doi părinţi alcoolici şi o droaie de fraţi mai mici a trebuit să înveţe de mică să-şi poarte de grijă. N-a făcut şcoală şi nu ştie nici să scrie. O întreb dacă n-ar vrea să scape de viaţa asta şi mă priveşte tâmp: „N-ai o ţigară?”
Amalia, o femeie respectata
Pe Amalia am întâlnit-o la ieşirea din Sighişoara, în parcarea de la Fântâna Şpanului. Are 34 de ani, e grasă ca un hamal şi vorbeşte tare vulgar. Îşi aprinde o ţigară, priveşte visător în zare şi-şi începe povestea. „Să ştii că eu n-am fost dintotdeauna traseistă. Cândva am fost şi eu femeie respectată la mine-n sat. Munceam la oraş ca femeie de serviciu, iar soţul meu era tâmplar în fabrică. Cu el am făcut-o pe Aida, fata mea. De când mi-a murit soţul am dus-o tot mai rău. Ajunsesem să nu mai avem ce mânca. Aşa am ajuns prostituată. Prima dată când am făcut-o, am murit de scârbă, pe urmă m-am mai învăţat. Oricum, eu o fac numa’ normal
