Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilemele lui Voina

Publicat in Adevarul, luni 10 noiembrie 2008 ·

Selecţionerul Radu Voina a vorbit despre variantele pe care le are pentru înlocuirea jucătoarelor care se vor retrage de la naţională. Antrenorul tricolorelor este conştient că schimbul de generaţii bate la uşă. Naţionala feminină va suferi modificări notabile după Campionatul European. Numit la cârma naţionalei feminine în urmă cu mai puţin de două luni, selecţionerul Radu Voina se confruntă cu probleme serioase înaintea­ debutului Campionatului European, competiţie care va avea loc între 2 şi 14 decembrie în Macedonia. Voina a preluat o echipă aflată în criză, cu moralul la pământ după Jocurile Olimpice de la Beijing, unde s-a clasat abia pe locul şapte.

Radu Voina are suficiente motive de îngrijoare când Europenele bat, practic, la uşă. Selecţionerul este presat de timpul prea scurt, dar cea mai mare problemă rezultă din anunţurile făcute de anumite jucătoare, care par decise să spună adio primei reprezentative. I

onela Gâlcă şi-a anunţat clar această decizie, fiind urmată imediat de Carmen Amariei, care susţine că ia în calcule varianta retragerii. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, pe această listă se află şi Cristina Vărzaru, care nu va putea evolua la Europene din cauza problemelor sale de sănătate.

„Încă mai sper să o conving pe Ionela să revină asupra hotărârii sale, dar, dacă nu se va putea, va trebui să-i respect decizia. Cu Carmen este o altă poveste. Ea nu mi-a spus nimic despre posibila sa retragere, iar informaţiile pe care le am mi-au venit prin intermediul presei. Cu Cristina este clar, nu are cum să joace la Europene”, a punctat selecţionerul.

Principala

Problemă, pe pivot

Deocamdată, Voina nu are foarte multe soluţii pentru înlocuirea acestor handbaliste. În locul Ionelei Gâlcă, pe postul de pivot vor evolua Oana Manea şi Florina Bârsan, iar Amariei ar urma să fie supl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 42 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 21 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia președintelui Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de la NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței

G4Media acum o ora
”Decizia Președintelui României Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței”, arată Ambasada SUA la București într-

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 27 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 27 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°