Mii de joburi părăsesc America zilnic, emigrând în China, în India, în alte ţări care devin, paradoxal, coproprietare ale Americii.
A câştigat Obama.
Prima mea impresie: una de uşurare, ca la evitarea unei naşteri cu dureri. Copilul a venit repede şi fără dureri. Marţi, la ora 21:00, ora Californiei, Obama era deja ales. Aproape îngereşte, Bush şi John McCain au confirmat numele celui de-al 44-lea preşedinte ales al Statelor Unite şi primul conducător jumătate alb/ jumătate de culoare al Vestului. Barack Hussein Obama.
Mulţi americani încă reacţionează la acest nume ca la un nume de animal exotic. Din 43 de preşedinţi de până acum, toţi aveau nume britanice. Afară de cei doi Roosevelt şi de William Howard Taft: olandezi, dar zămisliţi din aceeaşi fonetică superalbă. Dar numele noului ales are o armonie a lui, păgână şi vocalică. I se spune deja Barack, pur şi simplu, ca lui Oprah or Cher. A trimis un e-mail la milioane de sprijinitori, felicitându-i şi mulţumindu-le. "We did it together". Am reuşit împreună. Semnat: Barack.
Cum mă simt eu, până acum trei săptămâni unul din cei 14% nedecişi? Mă simt stimulat şi entuziast.
Dacă n-ar fi decât capacitatea unică a Americii de a se înnoi, de a ţâşni iar la suprafaţă ca un înotător istovit şi totuşi sortit să ajungă la ţărm. Mereu, din nou şi din nou, ca în Răzvrătiţii de pe Bounty, ca în Bătrânul şi Marea, mitul Americii e să iasă la liman, schimbată, dar în fond tot ea. Naţia pionieră. Saltul înainte, într-un nou pionierat, continuă să fie modul ei providenţial de a-şi rezolva crizele.
Şi asta e ce vrea lumea de la America. Citesc mesaje pe internet, aflu din cyber-cosmos, aflu din bloguri create special ca să exprime jubilaţia de pe alte meridiane: America, sunteţi din nou cu noi, cu lumea! Din Paris.
Ne bucurăm că sunteţi iar farul sp
