Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Judecător deasupra legii

Publicat in Jurnalul, marți 11 noiembrie 2008 ·

Cazul celor doi poliţişti care au “îndrăznit” să o oprească în trafic pe judecătoarea de la Târgovişte, Elena Turcu, aflată în stare de ebrietate, a ajuns ieri la Curtea de Apel Braşov. După ce Parchetul Instanţei Supreme nu a început urmărirea penală împotriva judecătoarei pentru infracţiunea de conducere auto sub influenţa alcoolului, aceasta le-a făcut plângere penală poliţiştilor de la Serviciul Circulaţie al IJP Dâmboviţa, care au îndrăznit să-i pună etiltestul. Elena Turcu a fugit de la locul faptei, refuzând testul în faţa poliţiştilor, prevalându-se de faptul că este şefa secţiei penale a Judecătoriei Târgovişte. Ulterior ea a contestat şi analiza LML a Spitalului Judeţean Târgovişte, prelevată cu mijloacele standard, care îi consemnase o alcoolemie de 1 la mie.

LEGE PENTRU ALŢII

Elena Turcu a susţinut că nu s-a folosit o trusă de recoltare specială, deşi ea pronunţase, ca judecător, hotărâri de condamnare pentru alcool la volan, în baza procedurii pe care o contestă când e vorba de propria persoană. “S-a răzbunat şi astfel suntem noi cercetaţi, deşi am obţinut NUP de la Parchetul Ploieşti, ca şi doamna judecător la ÎCCJ. Am fost puşi la dispoziţia IJP, cu micşorare de salariu şi de atribuţii”, spune Sorin Mutu, care, alături de Alexandru Simion şi de Marius Marin, au “îndrăznit” s-o oprească pe judecătoare. După un carusel de strămutări şi NUP-uri, Curtea de Apel Braşov, împreună cu procurorul de şedinţă, a constatat că decizia Curţii de Apel Piteşti, prin care cei trei poliţişti erau puşi sub acuzare ca inculpaţi, este nelegală pentru că nu s-a început urmărirea penală împotriva acestora, rămânând în pronunţare în raport cu vinovăţia. “Este nereal ceea ce susţin poliţiştii, pentru că doamna judecător Turcu a depus plângere penală împotriva acestora la câteva zile de la producerea incidentului, iar actul de sesizare a instanţei ţine loc de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 43 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°