Sunt ocazii în care experienţa mea românească îmi serveşte tare bine pe acest tărâm anglo-saxon. De pildă: ştiam că tinerii, tinerii de toate felurile, şi nu indecişii, nu femeile, nu republicanii scârbiţi de Bush (să-i auzi cum îl desfiinţează pe Bush, acum, după înfrângere!), nu negrii ori toţi ceilalţi coloraţi, nu evreii din Florida – nu, nici una dintre aceste subdiviziuni curtate şi intervievate şi para-psihanalizate nu au fost segmentul care a contat la alegerea lui Obama. Am ştiut-o de la început. Vor conta tinerii. Şi au contat. Ştiam, nu de la formidabilele data-banks exibate zilnic la tv şi în ziare. Ştiam dintr-un simţ românesc, învăţat cu mulţi ani în urmă, când detectam adevărul unei societăţi nu din statistici, nu din presă (care era toată confecţionată), nu din zvonuri (deşi zvonurile erau ştirile şi reportajele erei Ceauşescu). Ştiam aşa, din aer. Mirosind aerul.

Presa americană, de miercuri încoace, a publicat o orgie de analize ale victoriei lui Obama. În analiza din Los Angeles Times, alegătorii erau catalogaţi în nu mai puţin de 17 categorii (da, 17!). Numai una singură era despre vârsta alegătorilor: tinerii (după unii 18% din electorat, după alţii 20%) au votat 68% cu Obama – în cea mai masivă afirmare a “votului tânăr” din 1976. În California, procentul de tineri cu Obama a fost şi mai mare: 76%. Cu totul au votat 24 de milioane de tineri. Dintre aceştia, şase din zece sunt sub 30 de ani. Din totalul tinerilor, unul din nouă a votat pentru prima oară. În aceste alegeri, tinerii au făcut ceea ce rar fac: au spart puşculiţa şi au dat bani, mai ales lui Obama, între 5 şi 200 de dolari! “Am dat două sute de dolari campaniei lui Obama!”, mi-a declarat o tânără din California. Am intervievat-o eu în West Los Angeles; e albă şi casieriţă la un supermarket. “Pentru mine, două sute de dolari e un sacrificiu bănesc, dar l-am făcut!”, mi-a zi