In Ziarul Financiar de marti, domnul Misu Negritoiu a publicat articolul intitulat "Atacul asupra leului vs. atacul asupra pietei libere". Un articol pe care si-a propus sa-l inceapa socant si sa-l sfarseasca memorabil. Nu cred ca a reusit.
Ca in cartile bune de comunicare, domnul Negritoiu a decis sa-si socheze cititorii inca din prima faza, povestind despre "un atac fara precedent asupra bancilor comerciale". Din partea cui? N-o spune direct, dar citatele pe care le foloseste, in frazele ce urmeaza, arata fara echivoc pe cine invinovateste. Autorul se rafuieste cu Banca Nationala, care s-ar fi napustit - nemeritat - asupra pietei libere si ar fi deschis focul in directia bancilor comerciale. Numai ca invinuirile aduse bancii centrale se bazeaza pe simple impresii. Nimeni de la BNR n-a blamat bancile comerciale, nu le-a acuzat de manipularea pietei. Si nici n-a jucat "la offside", ca sa pedepseasca vreo banca, cum considera autorul. Si pentru ce s-o pedepseasca? "Pentru anumite opinii reflectate in rapoartele unor analisti care au indus asteptari de depreciere a leului" ?!
Totusi, ce l-a suparat cu adevarat pe domnul Negritoiu? Desigur, interventia in plan moral a bancii centrale, care a atentionat cateva banci ca persista in promovarea unui comportament atipic, fara nicio legatura cu regulile pietei libere. In speta, urcarea nesabuita a dobanzilor pe o piata (cea interbancara) saturata de lichiditate. Cum pot fi oare calificate deciziile unor banci de a afisa, in piata, ca vor sa se imprumute cu dobanzi de 30-35 la suta, cand de fapt ele indeplineau conditiile sa primeasca de la BNR credite cu dobanda de urgenta (Lombard) de numai 14,25 la suta? Sau: cum poate fi interpretat faptul ca analisti financiari din banci (pe care BNR, departe de a se fi dezis de ei, continua sa-i sprijine si sa-i incurajeze) au fost dublati, in dezbateri publice, de trezori