Gică Hagi îl linişteşte pe Dorinel Munteanu. Îl îndeamnă să nu-şi facă deocamdată probleme, deoarece nimeni nu îi va deranja existenţa câtă vreme Steaua nu va avea rezultate. Hagi, om care a trecut prin experienţa tristă a colaborării cu capriciosul Gigi Becali, afirmă că la Steaua începe cotonogeala doar atunci când te faci vinovat de realizarea vreunei performanţe.
La o privire superficială poţi crede că marele fotbalist bagă ironie fină după evoluţiile şchioape pe care steliştii le-au avut în Ştefan cel Mare şi în Giuleşti. Poţi bănui că Hagi îl ia peste picior pe Dorinel Munteanu, antrenor pe care, chipurile, nu-l consideră capabil să facă performanţă la Steaua. Dar nu este aşa. Hagi nu este ironic. Hagi ştie ce spune. Iar dacă observaţia sa pare lipsită de logică, dacă ea vizează construcţia paradoxală, vina nu-i aparţine. Realitatea de fapt este vinovată. Realitatea de fapt forţează paradoxul, situându-se în afara oricărei logici. Pentru că Steaua nu funcţionează ca un club de fotbal. Steaua pare mai degrabă recuzită de ospiciu prin care, de la caz la caz, este stârnit sau este sedat pacientul Gigi Becali. Regăsesc în atitudinea patronului Stelei reflexul animalului politic. Câtă vreme echipa nu are rezultate, Gigi Becali se retrage precaut în spatele cortinei. Îşi protejează imaginea departe de înjurătura suporterilor, departe de ironiile adversarilor. Când însă Steaua obţine rezultate de oarece mândrie patriotică, Becali devine subit tumultos. Ocupă lacom toată scena, centrează reflectoarele doar pe sine, calcă în picioare distribuţia secundară a spectacolului. El face şi desface echipa, el umblă cu pliciul prin ierarhii mondiale, el este buricul pământului. Iar aplaudacii din presă, cei care în particular îl repudiază pe "mitocan", se grăbesc să lingă vesela trufaşului personaj fiindcă, nu-i aşa?, uneori şi firimiturile sunt hrănitoare, chi
