După partida cu Ştiinţa Bacău, vicecampioana va juca, în acest week-end, în turul 3 al Cupei Cupelor, împotriva portughezilor de la ABC de Braga
Formaţia pregătită de Zoran Kurtes, Eden Hairi şi Djordje Cirkovic va evolua astăzi pe terenul Ştiinţei Municipal Bacău, într-un meci disputat în devansul etapei a X-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
După succesul înregistrat etapa trecută, în derbiul cu Dinamo, vicecampioana României va avea o nouă misiune dificilă astăzi, când va juca împotriva Ştiinţei Bacău, ocupanta locului secund în Liga Naţională, la două puncte distanţă de HCM. O victorie a constănţenilor în meciul de astăzi ar putea însemna desprinderea HCM-ului în clasament întrecerii interne. „Dacă vom învinge şi la Bacău, putem spune că vom lua o opţiune importantă spre al patrulea titlu din istoria clubului“, este de părere portarul echipei constănţene şi al naţionalei României, Ionuţ Rudi Stănescu. Meciul dintre cele două echipe se anunţă, din nou, unul extrem de echilibrat, după ce sezonul trecut întâlnirile dintre HCM şi Ştiinţa Bacău s-au încheiat la egalitate. Iniţial, partida era programată pentru sâmbătă, data disputării fiind devansată pentru că cele două echipe vor juca, în week-end, meciuri din cupele europene. Astfel, Handbal Club Municipal Constanţa va întâlni duminică, pe teren propriu, începând cu ora 11.00, formaţia portugheză ABC de Braga, într-un meci contând pentru turul 3 al Cupei Cupelor, prima manşă. Pentru această partidă s-au pus în vânzare şi biletele, care vor costa 10 lei. Manşa retur va avea loc în Portugalia, o săptămână mai târziu. De asemenea, adversarul de astăzi al constănţenilor va avea de disputat meciul din turul al treilea al Cupei Challenge. Ştiinţa va juca la Rubiera, pe terenul italienilor de la Gammadue Secchia. Partida dintre Ştiinţa Municipal Bacău şi HCM Constanţa va începe la ora 17.00.