Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Consilierii locali nu vor fonduri structurale europene”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 12 noiembrie 2008 ·

Primarul comunei Bod, Claudiu Liliac (foto), s-a arătat de-a dreptul surprins, dacă nu chiar şocat, de faptul că la ultima şedinţă a Consiliului Local - şedinţă extraordinară, de altfel - cei mai mulţi consilieri s-au declarat împotriva accesării de fonduri euro-pene pentru localitate.

„La şedinţa extraordinară a Consiliului Local din data de 7 noiembrie, am avut ca punct pe ordinea de zi prezentarea studiilor de fezabilitate în vederea depunerii dosarului aferent unui proiect de 2,5 milioane de euro, bani ce ar putea proveni de la Uniunea Europeană. Proiectul despre care vorbesc este unul deosebit de complex şi el se referă la asfaltarea de străzi şi drumuri, la extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi canalizare a populaţiei, precum şi la construirea unei grădiniţe nou-nouţe. Fondurile europene pentru realizarea acestor importante investiţii în zonă, 2,5 milioane de euro, reprezintă practic bugetul local pe doi ani, adică avem de a face cu o sumă considerabilă, foarte necesară pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei. Toate lucrările menţionate erau priorităţi: infrastructura trebuie în continuare dezvoltată, alimentarea cu apă trebuie să fie finalizată astfel încât fiecare cetăţean să aibă apa la poartă, iar despre construcţia unui nou spaţiu de învăţământ ce să mai spun, în condiţiile în care ne confruntăm în mod evident cu o acută criză de unităţi şcolare. Vreau să menţionez că banii pentru elaborarea acestor proiecte au fost primiţi de la Guvern, ceea ce a constituit un mare avantaj din punct de vedere financiar pentru utilizarea actualului buget local în alte lucrări şi investiţii de care avem nevoie. M-a surprins, pur şi simplu, atitudinea consilierilor PNL şi PD-L, care au votat la unison împotriva accesării acestor fonduri, cele două partide deţinând majoritatea în forul legislativ local (şase consilieri PNL, trei PD-L şi doar patru PSD).

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 33 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°