Primarul Capitalei s-a vrut şef peste spitale, ca să le poată schimba directorii.
Unităţile medicale, ca şi şcolile, erau finanţate şi până acum, în limita bugetelor, de primării. Spitalele din Bucureşti au încăput pe mâna primarului- doctor Oprescu, cu binecuvântarea guvernului. De la 1 ianuarie 2009, Capitala va fi un experiment pentru toată ţara: dacă spitalele vor arăta mai bine aici e un semn că descentralizarea trebuie făcută în toată ţara.
Hotărârea guvernului Tăriceanu nemulţumeşte însă pe toată lumea şi se înscrie în categoria ştirilor de Radio Erevan. Primarul Oprescu a primit ceva ce avea deja (conform legii, primăriile puteau şi până acum să aloce bani pentru spitale), dar e nemulţumit că nu primeşte şi unităţile de urgenţă. Directorii de spitale, unii fiind în relaţii duşmănoase cu Oprescu, sunt nemulţumiţi că se întorc la mâna fostului lor coleg. Primarii de sector, care în ultimii patru ani au băgat milioane de euro în unele spitale, spun şi ei că situaţia nu rezolvă nimic cât timp finanţarea unităţilor medicale rămâne o „struţo-cămilă“, împărţită între minister şi autorităţile locale.
Primarul acuză „partipriuri politice“
Trecerea spitalelor la primărie s-a făcut ieri printr-o hotărâre de guvern zgârcită în explicaţii. Nu se ştie câte şi cum vor fi administrate de primărie. Se ştie numai că Ministerul Sănătăţii nu vrea să renunţe la spitalele de urgenţă, ceea ce-l nemulţ umeşte pe primarul Oprescu. „E vorba despre partipriuri politice, despre dorinţa de a menţine în funcţii manageri de spitale numiţi politic, care nu au demonstrat nimic. Iar orgoliile politice nu rezolvă problemele sistemului sanitar“, şi-a exprimat Oprescu, ieri, frustrarea că nu-i poate schimba pe directorii de la urgenţe.
Edilul n-a făcut comentarii despre celelalte 30 de spitale pe care, totuşi, le primeşte, pentru c