Săptămâna care a trecut, pe mai toate posturile de televiziune, două-trei zile la rând, în mod repetat (adică exasperant) am fost bombardaţi cu ştirea imbecilă că în staulul unui prăpădit de cioban palestinian s-a născut un miel cu două capete. Ni s-au băgat în ochi imagini penibile cu biata fiinţă, rod al unei evidente aberaţii sau mutaţii cromozomiale, care sugea alternativ lapte din biberon.

Ce fel de relevanţă o avea pentru publicul larg o astfel de întâmplare (de altfel destul de banală, pentru că astfel, de anomalii sunt destul de frecvente în regnul animal, inclusiv la om!), e greu de înţeles. Ştiri de genul mielul cu şapte picioare (altul, nu tot ăsta!) găina care naşte pui vii, mânzul cu un ochi în frunte sau câinele care miaună ţin de anecdotică sau almanah de curiozităţi. Mediatizarea lor excesivă, la ore de maximă audienţă, mă obligă să pun serios la îndoială profesionalismul unora dintre colegii de presă, ba, mai mult, mă supără pentru că am senzaţia că sunt luat drept fraier.

Poate exagerez şi unii dintre cititori vor zice că ăsta-i un fleac pe lângă felul subtil în care suntem prostiţi, un întreg popor, în chestiuni esenţiale privind viaţa noastră cotidiană. Le dau dreptate pe deplin şi nu le pot oferi altceva decât o palidă consolare: se întâmplă şi la case mai mari… Spre exemplu, chiar şi la Casa Albă, unde electorii americani, adică reprezentanţii celei mai mari democraţii din lume, au trimis în Biroul Oval, să lucreze în beneficiul globalizării, tot un fel de miel cu două capete, unul alb şi unul negru!

Nu, nu vă grăbiţi a mă acuza de atac rasial, pentru că rândurile de mai sus nu sunt altceva decât o opinie personală privind formidabila performanţă de care sunt capabile azi mijloacele de manipulare în masă. Poporul lui Lincoln şi al lui Winnetoo a ajuns să sărbătorească un soi de "american dream revival", cu