Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mielul cu două capete şi cel cu şapte picioare

Publicat in Jurnalul, joi 13 noiembrie 2008 ·

Săptămâna care a trecut, pe mai toate posturile de televiziune, două-trei zile la rând, în mod repetat (adică exasperant) am fost bombardaţi cu ştirea imbecilă că în staulul unui prăpădit de cioban palestinian s-a născut un miel cu două capete. Ni s-au băgat în ochi imagini penibile cu biata fiinţă, rod al unei evidente aberaţii sau mutaţii cromozomiale, care sugea alternativ lapte din biberon.

Ce fel de relevanţă o avea pentru publicul larg o astfel de întâmplare (de altfel destul de banală, pentru că astfel, de anomalii sunt destul de frecvente în regnul animal, inclusiv la om!), e greu de înţeles. Ştiri de genul mielul cu şapte picioare (altul, nu tot ăsta!) găina care naşte pui vii, mânzul cu un ochi în frunte sau câinele care miaună ţin de anecdotică sau almanah de curiozităţi. Mediatizarea lor excesivă, la ore de maximă audienţă, mă obligă să pun serios la îndoială profesionalismul unora dintre colegii de presă, ba, mai mult, mă supără pentru că am senzaţia că sunt luat drept fraier.

Poate exagerez şi unii dintre cititori vor zice că ăsta-i un fleac pe lângă felul subtil în care suntem prostiţi, un întreg popor, în chestiuni esenţiale privind viaţa noastră cotidiană. Le dau dreptate pe deplin şi nu le pot oferi altceva decât o palidă consolare: se întâmplă şi la case mai mari… Spre exemplu, chiar şi la Casa Albă, unde electorii americani, adică reprezentanţii celei mai mari democraţii din lume, au trimis în Biroul Oval, să lucreze în beneficiul globalizării, tot un fel de miel cu două capete, unul alb şi unul negru!

Nu, nu vă grăbiţi a mă acuza de atac rasial, pentru că rândurile de mai sus nu sunt altceva decât o opinie personală privind formidabila performanţă de care sunt capabile azi mijloacele de manipulare în masă. Poporul lui Lincoln şi al lui Winnetoo a ajuns să sărbătorească un soi de "american dream revival", cu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum o ora
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Ștefan Birtalan, fost campion mondial de două ori cu România la handbal, a murit la vârsta de 75 de ani

HotNews acum 55 minute
Fostul mare handbalist Ștefan Birtalan, dublu campion mondial cu România, desemnat de trei ori cel mai bun jucător din lume, a murit luni la vâsta de 75 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Steaua. Ștefan BirtalanFoto: Agerpres „Ne-a părăsit un Uriaș! D

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Luminița Odobescu, la Bruxelles: România susţine relansarea negocierilor de pace în ORIENTUL MIJLOCIU bazate pe soluţia celor două state

Gandul acum o ora
La o reuniune ministerială co-organizată duminică la Bruxelles de Regatul Arabiei Saudite și Regatul Norvegiei, ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a declarat că România susține reluarea negocierilor de pace bazate pe soluți

Gabriela FIREA, mesaj de susținere din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Un om cu o bogată experiență”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a publicat un mesaj de susținere primit din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei mai importante capi

Bărbat din Timiş, reţinut după ce a agresat două femei

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Polițiștii orașului Sânnicolau Mare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au reținut sâmbătă un bărbat care a lovit două femei. „În fapt, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 13:50,

VIDEO Aur pentru Constantin Popovici în prima etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Constantin Popovici, campionul en-titre, a început noul sezon din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving cu o victorie, iar Cătălin Preda a terminat pe locul 4, cu săritura cu cel mai mare grad de dificultate din acest sezon Cătălin Preda

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°