Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic de persoane pe ruta Bucureşti-Badajoz

Publicat in Adevarul, joi 13 noiembrie 2008 ·

Patru români au fost condamnaţi în Badajoz pentru trafic de persoane, pe care le aduceau în Spania cu falsa promisiune a unui loc de muncă în agricultură. Pentru serviciul de intermediere Patru români au fost condamnaţi în Badajoz pentru trafic de persoane, pe care le aduceau în Spania cu falsa promisiune a unui loc de muncă în agricultură.

Pentru serviciul de intermediere şi cazare, românii solicitau câte 250 de euro fiecăruia dintre cei veniţi la muncă. La sosirea în Badajoz, situaţia se schimba.

Oamenii aduşi din ţară erau luaţi în primire de doi complici ai celor care le mediaseră venirea, iar aceştia îi duceau într-un apartament, îi încuiau şi fugeau cu banii.

Marţi, 11 noiembrie, Tribunalul din Badajoz i-a condamnat la câte un an şi 11 luni de închisoare şi la plata unei amenzi de 360 de euro pe Laurenţiu G., Dumitru B., Adrian D.G. şi Iosif I., acuzaţi că au încălcat drepturile muncitorilor străini şi au înşelat, în octombrie 2004, 26 de compatrioţi.

Ei le promiseseră acestora locuri de muncă în agricultură, pe salarii de 1.000 de euro, deşi compatrioţii lor nu aveau viză de muncă. La sosire, cei 26 de români au fost duşi într-un apartament, încuiaţi şi abandonaţi în locuinţă, iar acuzaţii au fugit cu cei aproape 7.000 de euro strânşi de la cei înşelaţi.

La intervenţia poliţiei, cele 26 de persoane au fost duse la Adăpostul fundaţiei Crucea Roşie, în aşteptarea repatrierii.

Deşi pedeapsa cerută de procuratură era de şase ani de închisoare, judecătorul a hotărât că cei patru vor ispăşi doar câte un an şi 11 luni.

Doi dintre acuzaţi vor rămâne în penitenciar doar două luni, deoarece se află în arest preventiv de un an şi nouă luni. Sentinţa este definitivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°