Am văzut ceva foarte interesant, nu mi-a lipsit entertainmentul. Şi n-am dat un ban, deşi a fost ca o veritabilă scenă dintr-o piesă de teatru, ca o secvenţă de film, ca un scurtmetraj mai degrabă, derulat rapid sub ochii privitorilor norocoşi aflaţi în primele rânduri. Iar eu m-am numărat printre ei.
Veneam pe şoseaua de centură uşor, uşor, că altfel nu se poate pe acest drum horror, când, tot privind în jur, că de, n-ai ce face, trebuie să scrutezi orizontul, firul ierbii şi maşinile înconjurătoare, observ nişte mogâldeţe pe margine cocoşându-se suspect, apărând-dispărând în şanţul care face legătura cu câmpul.
Măi, să fie, ce-or lucra oamenii ăia acolo? Nu, nu cred că sunt la lucrări agricole, nici la distanţă, pe câmp nu creşte nimic, doar n-o răsări ceva fix din şanţ! Nu, altceva trebuie să fie. Oamenii care moşmondesc acolo cu priviri preocupate se uită fix la ceva. Doi inşi trag de o chestie, după care se mai ridică. Apoi mai intră dedesubt, nu-i vezi şi brusc apar opintindu-se. Ce să fie? Vreun om bătut pe care îl ascund acolo?
Curiozitatea e stârnită, dar să înaintez cu cârdul de maşini nu se poate. Deci observ în continuare cu sufletul la gură şi fac tot felul de supoziţii, antrenată fiind cu filmele de acţiune oferite din plin de posturile TV, plus ştirile mai active ca însăşi viaţa. Ar putea să monteze ceva pentru modernizarea străzii, poate nişte lumini speciale, difuzoare, să ascultăm muzică atunci când stăm atât timp precum anumite soiuri de cornute domestice. Sau poate reglează nişte stropitori performante sau orice instalaţie, mecanism, combinaţie germană.
Aţi râs? Deci a fost bună gluma. Exclus, bineînţeles, să existe asemenea scenarii fantasmagorice, Şoseaua de centură e aşa cum e şi noapte bună. Dacă eşti zdravăn la cap o eviţi. Dar dacă faci aşa, pierzi astfel de scene contradictori
