Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovituri şi contralovituri de partid

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 13 noiembrie 2008 ·

Traian Băsescu încearcă, pe toate canalele, să acrediteze ideea că suspendarea sa a fost, de fapt, ilegală şi a reprezentat o tentativă de lovitură de stat. O spune cu un aplomb care, probabil, pe unii reuşeşte să-i convingă. Mai ales pe aceia care nu realizează un lucru elementar: că în actualele condiţii, de context şi de relaţionare internaţională, un astfel de eveniment nu ar fi posibil. România este de aproape două decenii o ţară cu un regim democratic, guvernată de o constituţie (imperfectă, e drept) şi de un parlament reprezentativ, ales în mod liber. Evocând această chestiune, preşedintele exprimă, de fapt, o propensiune totalitară cu adânci rădăcini în mentalitatea din care a plecat: ales în mod democratic, un preşedinte poate să-şi impună voinţa, el ştiind ce e mai bine pentru popor, chiar dacă trebuie să treacă peste anumite „formalităţi” democratice. Exact acelaşi lucru credea şi Ceauşescu: şi el a fost ales – într-un mod mai mult sau mai puţin democratic - dar o dată ajuns la vârf, a considerat că ceea ce e bine pentru el, e bine şi pentru ţară şi a acţionat în consecinţă.

Nu doresc să fac un paralelism între cele două figuri istorice. Vreau să spun doar că toată teoria pe care a expus-o zilele trecute referitor la modul cum are de gând să contracareze o eventuală nouă „lovitură de stat” are un substrat nedemocratic. Practic, intenţionează să prevină o lovitură de stat (constituţională!) prin- tr-o altă lovitură de stat (şi ea constituţională). Mai precis, prin blocarea mecanismului de funcţionare a societăţii în cazul în care voinţa sa nu este respectată.

Probabil că dacă cei care au redactat Constituţia n-ar fi făcut-o cu gândul la persoane, ci la principii, nu s-ar fi ajuns într-o astfel de situaţie. Întreaga criză politică cu care se confruntă România încă de la primele defecţiuni ale Alianţei D.A. este determinată de aproximaţiile sau ne

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 2 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°