Traian Băsescu încearcă, pe toate canalele, să acrediteze ideea că suspendarea sa a fost, de fapt, ilegală şi a reprezentat o tentativă de lovitură de stat. O spune cu un aplomb care, probabil, pe unii reuşeşte să-i convingă. Mai ales pe aceia care nu realizează un lucru elementar: că în actualele condiţii, de context şi de relaţionare internaţională, un astfel de eveniment nu ar fi posibil. România este de aproape două decenii o ţară cu un regim democratic, guvernată de o constituţie (imperfectă, e drept) şi de un parlament reprezentativ, ales în mod liber. Evocând această chestiune, preşedintele exprimă, de fapt, o propensiune totalitară cu adânci rădăcini în mentalitatea din care a plecat: ales în mod democratic, un preşedinte poate să-şi impună voinţa, el ştiind ce e mai bine pentru popor, chiar dacă trebuie să treacă peste anumite „formalităţi” democratice. Exact acelaşi lucru credea şi Ceauşescu: şi el a fost ales – într-un mod mai mult sau mai puţin democratic - dar o dată ajuns la vârf, a considerat că ceea ce e bine pentru el, e bine şi pentru ţară şi a acţionat în consecinţă.

Nu doresc să fac un paralelism între cele două figuri istorice. Vreau să spun doar că toată teoria pe care a expus-o zilele trecute referitor la modul cum are de gând să contracareze o eventuală nouă „lovitură de stat” are un substrat nedemocratic. Practic, intenţionează să prevină o lovitură de stat (constituţională!) prin- tr-o altă lovitură de stat (şi ea constituţională). Mai precis, prin blocarea mecanismului de funcţionare a societăţii în cazul în care voinţa sa nu este respectată.

Probabil că dacă cei care au redactat Constituţia n-ar fi făcut-o cu gândul la persoane, ci la principii, nu s-ar fi ajuns într-o astfel de situaţie. Întreaga criză politică cu care se confruntă România încă de la primele defecţiuni ale Alianţei D.A. este determinată de aproximaţiile sau ne